Şi-am pornit să vă urez!

Aho, aho, surori şi fraţi

Staţi pe loc, vă aşezaţi

Relaxaţi şi nestresaţi

Şi urarea mi-ascultaţi.

Nu e mare, cultivată

Nu-i selectă, elevată

Ci făcută într-o doară

Iar la stil, sacerdotală.

Mai pe drumuri plăsmuită

Din avion încropită

Şi cu rimă-npodobită.

Ca să fie doar cetită.

Frunză verde, mare roată

Ia mai uraţi măi, odată!

Hăăi, hăăi!

Trag nădejde, am credinţă

C-aţi lucrat cu iscusinţă

C-anul ce s-a săvârşit

V-a fost unul fericit

C-aţi avut în toate spor

Şi acasă, şi pe-ogor

Pe plan intelectual

Mai ales spiritual

Şi-aţi avut şi timp din plin

Să mă mai citiţi puţin.

Să vedeţi ce am postat

Dacă-i bine formulat

În frază sau înrimat.

Uitându-mă îndărăt

Am parcă un nod în gât

Nu am fost eu un prolific

Nici un mare analitic

N-am scris mereu îngrijit

Ce-am voit, ce-am plănuit

N-am fost eu un inspirat

Nici sever la corectat,

Însă tot ce-am redactat

A fost bin-intenţionat

Pe Cuvânt l-am onorat

Cu gânduri l-am venerat

Şi cu pixul şi cu gura

Dară şi cu tastatura

Iarăşi vă zoresc pe toţi

Să strigaţi pe lângă porţi

Să răsune până-n vale

C-anul dă să se prăvale

Iară noul, fugă mare

Îşi face de-acum intrare

Frunză verde, cutezanţă

Să vă umpleţi de speranţă

Mânaţi, măăi

Hăăăi, hăăi.

Tuturora mulţumesc

Şi din suflet vă doresc

Harul cel suprafiresc

Să fiţi oameni verticali,

Amabili, principiali

Nu fricoşi şi nici banali

Să vă pese de credinţă

La ceas bun, la neputinţă

Să fiţi oameni altruişti

Nu făloşi, materialişti

Să aveţi milostivire

Chiar şi-n lipsă de iubire

Şi când sunteţi asaltaţi

Nicidecum nu vă stresaţi

Nu munciţi peste măsură

Găsiţi timp şi de-o lectură

Nu fiţi duri, recalcitranţi

Ci calzi, reconcilianţi
Şi în suflet, şi-n simţire
Să aveţi mereu iubire

Ia strigaţi cu voie bună
Să se-audă până-n lună
Ia strigaţi un pic cu fler
Să se-audă până-n cer
Să curgă milostivire
Peste cei cu noi de-o fire!

Mânaţi măăi, hăăi, hăăi! 

Dorit Mesie, vino!

    Zilele care ne despart de Crăciun sunt puţine. Concertele curg în lanţ. Sărbătoarea Crăciunului este atât de minunată, că nu ajunge să fie rostită, ea trebuie neapărat cântată, am spus câdva. Mă conving de acest lucru în fiecare an, descoperind câte un nou colind care exprimă ceva din farmecul şi minunăţia Crăciunului. Creativitatea pare să tot fie solicitată şi să nu vrea să se termine nicicând. Vorbeam cu un tânăr din Iran zilele trecute. Mi-a mărturisit că vrea să devină creştin, bucuros că descoperă tot mai multe din credinţa creştină. Şi mi-a mai spus că e prima oară în viaţa lui când sărbătoreşte Crăciunul. Pe străzile oraşului său, în familia sa nu a fost niciodată Crăciunul. M-am transpus involuntar în situaţia lui şi am simţit un fel de pustiire a trecutului meu. Mă vedeam silit să elimin tot ceea ce era legat de Crăciun. Cum să-mi văd trecutul fără tot ce ţinea de această sărbătoare? Îmi venea să-l compătimesc, copleşit de gândul că în cazul lui nimic nu mai era recuperabil. Însă din anul acesta începând se va putea bucura de Isus, de naşterea lui, de iesle, de cântece, de toate sărbătorile. Ajunge numai să vrea să fie creştin, să-i placă să aibă această credinţă. 

     A patra lumânare arde şi-mi sugerează ideea de plenitudine. Când Isus a venit pe pământ, timpurile se "pliniseră", aşa cum se exprimă sf. Paul către Galateni. Cu cele patru lumânări arzânde, coroana de Advent trăieşte şi ea condiţia ei de plenitudine. Ei nu i se mai poate adăuga nimic. E completă în ceea ce are şi în ceea ce oferă. În forma ei circulară văd infinitul dumnezeiesc care ne asumă şi ne cuprinde pe toţi în lumina sa. Îmi doresc până la Crăciun zile în care să crească abundent în suflet simplitatea. Naşterea lui Isus nu are complicaţii, pe seama ei se fac cu greu speculaţii. Dumnezeu ni se manifestă atât de simplu că abia ne vine să credem că e chiar El în acţiune. Trebuie să vedem cum ne recuperăm, în sensul cum ne dezbrăcăm de tot apanajul sau surplusul care înăbuşă simplitatea divină.   

   

Mai multă lumină...

     Începând cu această seară privesc spre coroana de advent şi văd pâlpâirea a trei flăcări mici de lumânare. Mă reculeg şi-i mulţumesc Domnului pentru tot ce am "agonisit" în contul sufletului meu (şi al altora) în această săptămână. Zilele se perindă uşor. Cu mine. Cu ceilalţi. Cu revederi inopinate în oraş, cu dialoguri scurte. Cu lecturi diferite, cu mici texte meditative de pe masa mea de birou, cu tăceri intermitente şi rodnice, în cameră. Cu figura misterioasă  (cel mai mare dintre cei născuţi din femeie şi cel mai mic în împărăţia cerurilor!) a lui Ioan, cu regăsiri lăuntrice plăcute în biserică. Toate sub baldachinul unei sărbători spre care ne îndreptăm, care vine singură spre noi, care străjuieşte cursul atâtor gânduri şi în funcţie de care sunt şi cumpărăturile, şi discuţiile, şi celebrările, şi urările, şi cadourile, şi poşta şi atâtea altele. Ce poate avea mai mult farmec decât Crăciunul? Ce poate să întreacă "magia" contopirii omenescului cu divinul în pruncul Isus? Cu ce sărăcie a sufletului ne-am confrunta dacă ne-ar lipsi Crăciunul?! Aşa un fluviu de gânduri bune primim din toate părţile, pe orice mijloc de comunicare. Generozitatea multora este proaspăt activată, bunătatea are culori mai expresive, simţămintele sunt mai calde, întâlnirile mai cordiale. Nu este fascinant cât de multe reuşeşte să pună în mişcare Pruncul cu venirea lui? 

    A treia lumânare arde paşnic, ca şi celelalte două. Să ardă numai pentru gânduri bune, pozitive, pentru activităţi frumoase, pentru rugăciuni profunde, pentru întâlniri de suflet! Pentru toate acestea lucruri, ne dorim ca această a treia lumânare să ardă. Gaudete este invitaţia duminicii a 3-a din Advent: Bucuraţi-vă! De ce natură sunt adevăratele noastre bucurii? Cât interes ne dăm pentru bucuriile spirituale? Bucuria noastră are legătură substanţială cu Isus, cu Domnul. În jurul ei se pot aşeza concentric toate celelalte. În funcţia de ea, toate celelalte îşi primesc cea mai frumoasă justificare şi intensitate.   

     

De sfântul Nicolae, în vizită la copii!

Altfel decât în România, unde sfântul Nicolae lucrează în ascuns, în timpul nopţii, lasând în papuceii copiilor cuminţi (deci tuturor!) diferite daruri, aici, în Austria el poate fi întâlnit pentru că ajunge la casele oamenilor, mai ales acolo unde sunt drăgălașii micuți, intră în vorbă cu ei, îi întreabă dacă ştiu să cânte, dacă au fost mereu harnici şi dacă vor să fie la rândul lor şi ei la fel de generoşi precum este el. Discuţiile cu micuţii sunt vizibil emoţionante pentru ei, dar, din experienţă, şi pentru sf. Nicolae. Replicile lor sunt departe de cele pe care și le poate închipui el. El nu este aici "moşul", ci sfântul Nicolae. Din partea copiilor are toate iubirea pentru că ei sunt preferații lui. Viața lui este povestită în grădinițe, se fac tot felul de scenete frumoase, iar bucuria este generală. Aici este așadar în acțiune prototipul lui Santa Claus. Acesta, cum bine știm, îndrăgit și el de toată lumea tot pentru dărnicia lui, este denaturare prin masivă comercializare a lui Nikolaus (redau forma germană pentru a semnala asemănarea fonetică). Tradiția locală o găsesc bună pentru că în fața copiilor apare sfântul Nicolae, cunoscut ca episcop (lucrând în ascuns, el este pentru mulți copii români atât de enigmatic, încât nu știu mai nimic despre el), ca om binefăcător, sensibil față de cei săraci și nevoiași, calități pe care noi suntem îndemnați să le împrumutăm de la el. 

   Îi felicit pe copii pentru felul cum s-au pregătit și pentru momentele de credință trăite în familiile lor. 

Drum de Advent cu a doua lumânare aprinsă

  Coroana de Advent răspândeşte acum în jurul ei lumina a două lumânări. În liniştea pe care arderea lor o potenţează trăiesc sentimentul că timpul trece foarte repede. Poate strigătul surd al acestei a doua lumânări e chiar în direcția de a mai estompa îmbulzeala anumitor gânduri şi acţiuni şi de a găsi forma adecvată de a mă pregăti pentru Crăciun. Activităţile sunt multe în zilele premergătoare acestei sărbători dragi. Echilibrul lăuntric menit să prevină repezeli şi necugetări trebuie revizuit şi împrospătat în fiecare zi. Există întâlniri multe, e "mersul" cu sf. Nicolae pe la familiile cu copilași, sunt momentele de reflecție cu diferitele grupuri în parohie şi mai apoi celebrările în școli. Toate necesită pregătire, iar pregătirea pretinde reflecție, iar aceasta din urmă cere un cadru de liniște.
      Despre a doua lumânare se spune că este a Betleemului. Sunt multe feluri de pregătire a Naşterii Domnului. Mă gândesc că Betleemul nu prea a fost pregătit pentru un aşa eveniment. Să-i fi scăpat lui Dumnezeu un aspect atât de important legat de întruparea Fiului său? Momentul era cât se poate de decisiv pentru istoria lui cu noi. Pe ce a pus accentul Dumnezeu și în ce măsură accentul în cazul pregătirii mele se mută pe lucruri producătoare de stress şi dispersie, și nu de liniște ori pace lăuntrică? Pregătiţi calea Domnului! Este strigătul lui Ioan către oamenii timpului său. Ecoul lui puternic străbate până în centrul gândurilor noastre. Cum îl luăm în seamă şi ce mişcăm în interior? Ce să pregătim aşa încât drumul lui Isus spre noi să fie cât mai lipsit de obstacole? Care din atitudini i-ar bloca accesul? Poate astăzi avem răgazul necesar de a reflecta asupra distincţiei dintre pregătirea exteriorului Crăciunului şi pregătirea interiorului lui. Cum a fost în ceilalţi ani? Cum se condiţionează acestea? Darul discernământului să amprenteze multele noastre acţiuni din următoarele zile pentru descoperirea formelor adecvate de pregătire, din care să se vadă că investiția de timp și energie a Adventului nu este pentru evidenţierea noastră în zilele de Crăciun, ci a aceluia care se naște în Betleem.