De ce să-l iubesc pe duşmanul meu?

28 februarie

Meditează

Pericopa acestei evanghelii ne plasează în punctul cel mai nevralgic al Predicii lui Isus de pe Munte: iubirea duşmanilor. Discursul lui Isus este construit pe un contrast: mentalitatea veche şi mentalitatea creştină nouă. El ne spune altfel decât cum s-a spus până la el, iar noutatea este năucitoare în primă fază, pentru că se împotriveşte sentimentului din noi, felul cum gândim: oferi iubire dacă ţi se oferă iubire. Dar dacă ţi se oferă ură, de unde să mai găseşti iubire în tine? Şi totuşi porunca sună aşa şi nu altfel. Traducerea este perfectă: „iubiţi-i pe duşmanii voştri”. Interpretare ameliorantă, îndulcitoare nu există. Cine acţionează aşa? Pe cine am putea să imităm în această privinţă? Citim în evanghelie: „ca să deveniţi fiii Tatălui vostru”. El iubeşte, oferind darurile sale, fără discriminare: ploaia şi soarele ajung și la cei care-i sunt prieteni, și la cei care-i sunt dușmani. Dacă nu iubim la fel, suntem cel mult fii acestui veac, dar nu fiii Tatălui din cer.

Cum iubim noi? În relaţiile interumane ne ghidăm după principiul compensaţiei și al talionului, tratându-i pe ceilalţi exact cum ne tratează și ei pe noi. Procedând aşa, noi de fapt optăm să rămânem în Vechiul Testament, în gândirea celor din vechime. Recunoaştem că e mai practicabilă, mai omenească, mai convențională. E adevărat, însă ea nu este și a lui Isus. Cu așa o mentalitate, noi nu marcăm cu nimic deosebirea noastră de păgâni. Ne putem întreba aici: în ce grad iubirea pe care o arătăm altora este o iubire păgână?

Există multe forme de iubire, iar cea mai extremă dintre ele e în mod sigur iubirea față de dușmani. Ne simţim automat suprasolicitaţi şi vrem să credem că ea e plasată la graniţa posibilului. Pe de altă parte, dacă Isus ne-a lăsat această poruncă, înseamnă că ea poate fi  transpusă în realitate, că are aplicabilitate. Au reuşit deja mulţi oameni, iar aceştia prin iubirea lor, au blocat dezvoltarea unui lanţ nesfârşit de ură. Relativ la asta, sf. Augustin spunea că pe cel rău trebuie să-l ierţi, altfel vor exista doi oameni răi: tu și el. Iubirea de duşmani poate avea ca efect transformarea urii dușmanilor dacă nu în iubire, măcar în indiferenţă. Ea întotdeauna este un prilej de uimire pentru cel asupra căruia se revarsă, pentru că are ceva supraomenesc într-însa: are amprenta iubirii Tatălui ceresc, care face din noi nu fiii acest pământ, ci fiii lui.

Reţine

Asemănarea noastră cu Dumnezeu atinge expresia ei sublimă atunci când îi iubim pe dușmani. 

EVANGHELIA
Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,43-48
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: "Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!» ⁴⁴ Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ⁴⁵ ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi! ⁴⁶ Căci, dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? ⁴⁷ Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? ⁴⁸ Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!"