Ni se cere vigilenţă!

    Cu uşurinţă înţelegem că vigilenţa este o virtute la mare căutare în timpul Adventului. Ceea ce părea să fie mai întâi doar în profilul portarului, devină la sfârşitul evangheliei avertisment din raza căruia nu scapă nimeni: "ceea ce vă zic vouă, o spun tuturor: vegheaţi", Somnolenţa, toropeala, dispersia nu vrea să le vadă la noi Isus. Ele n-ar fi rele în sine, dar predispun la multe stări lăuntrice pernicioase. Mi-e greu să înţeleg exact şi să traduc în cotidian virtutea vigilenţei. Ce anume pune pe acţiunile noastre sigiliul vigilenţei? Când exact suntem vigilenţi şi când nu? Ce anume face diferenţa dintre stilul de viaţă vigilent şi cel letargic? Vigilenţa e linia de echilibru între două extreme indezirabile. Eşti exagerat de vigilent, poţi derapa uşor în tensiune, spasm, anxietate, încordare. Eşti puţin vigilent, poţi fi suspectat de delăsare, nepăsare, dispersie. Să fii vigilent, nu înseamnă deloc să stai cu ochii deschişi, să stai treaz, să scrutezi mereu orizontul. Decât numai dacă esti portar! Cum noi nu suntem portari, trebuie să ne aplicăm alte indicaţii comportamentale. 

    Vegheaţi! Acesta e îndemnul pe timpul cât suntem treji, de dimineaţă până seară. Veghem atunci când ne facem munca pe care oricum trebuie s-o facem, bine; când suntem atenţi la cuvintele pe care ni le spune cineva atunci când ele nu sunt despre noi şi nici în interesul nostru (greşim mulţi în acest punct!); când ne pasă de binele nostru după ce ne-a păsat mai întâi de binele celuilalt; când arătăm promptitudine de a ajuta mai ales atunci când nu prevedem pentru noi nici un avantaj evident; când, în timpul Adventului, nu uităm să citim măcar câteva versete din Biblie; când suntem interesaţi de ceea ce edifică sufletului; când, deşi suntem mai puţin dispuşi, optăm pentru o sfântă Liturghie mai degrabă decât pentru o meritată relaxare după o zi de muncă; sau când citim lecturile de la sfânta Liturghie, cu perseverenţă, în fiecare zi de Advent; sau când aprindem o lumânare în camera noastră şi ne inducem în lumina ei discretă gânduri spirituale.  

     Adventul e frumos pentru că ne ţine în aşteptarea Crăciunului. E frumos pentru că, vigilenţi fiind, simţim cum pregătim calea Domnului şi-i facem acces spre noi. Privind exemplificările de vigilenţă de mai sus, ar putea părea lucruri doar mărunte. Pe cât de mărunte ne apar, pe atât de capabile sunt să crească în noi conştiinţa Adventului şi a venirii lui Isus la noi. Nu pe nepusă masă, ci cu pregătirea adecvată.