Cristos, Regele meu!

     Ultima duminică a anului liturgic îmi orientează atenţia spre Isus în demnitatea sa divină de Rege al Universului. E o încheiere glorioasă în care am prilejul să conştientizez cine este cel în care mi-am pus încrederea, căruia îi ofer slujirea şi iubirea mea. Sunt totuşi încă pe acest pământ, iar evanghelia nu mă lasă să-l părăsesc pentru că el este ambientul actual al Împărăţiei pentru mine. Aici îmi lucrez mântuirea, aici simt că ea îmi este oferită continuu.

        În evanghelie îl întâlnim pe Isus atârnând pe lemnul crud al crucii, între cer şi pământ. Suntem izbiţi de o scenă contrastantă. Facem sărbătoarea unui rege care ni se prezintă în culmea neputinţei omeneşti, expus ridicolului, batjocurii, dispreţului. Evanghelistul Luca ne lasă să surprindem totuşi adevărata identitate a Răstignitului. Isus tace la orice injurie şi sarcasm din partea soldaţilor şi a "căpeteniilor", însă tâlharului din dreapta îi vorbeşte. Şi din puţinele lui cuvinte reiese că el are o Împărăţie în interiorul căreia şi peste care este Domn şi Rege.

       Câtă vreme a fost pe pământ, Isus nu a avut un alt fel de domnie decât slujirea. Bine ne-ar fi să înţelegem şi să copiem modelul domniei lui Isus! Vrei să fii un domn, înseamnă că înţelegi să fii un slujitor. E atât de răsturnat. Şi totuşi e ceea ce vedem la Isus. Este lecţia lui. Slujind simţi că trăieşti domneşte!

      Astăzi înaintea lui îmi plec genunchii, îmi inclin capul, privirea şi simţămintele, nu ca un sclav, ci ca un slujitor pentru care Isus-Domnul are îngăduinţă, răbdare şi iubire nemăsurată. Îmi plec mintea, ideile şi concepţiile înaintea a tot ceea ce găsesc în evanghelie; îmi plec întreaga fiinţă într-un act de adorare, simţindu-mă, în genunchi fiind, înălţat la cel care este Domn peste tot şi toate, Isus, Regele sufletului meu. Amin.