duminică, 17 noiembrie 2013

Cine nu vrea să muncească...




 
...nici să nu mănânce.



      Sunt cuvintele pe care sf. Paul le scria creştinilor din Tesalonic, nu multe decenii după înălţarea lui Isus la cer. Ce l-a determinat pe Apostol să transmită un asemenea gând? Deveniseră tesalonicenii între timp, adică de la expedierea primei scrisori către ei, leneşi? Din ce motiv să nu mai fi vrut ei să lucreze în linişte ca să-şi câştige mâncarea cea de toate zilele? Înţelegem observaţia uşor necruţătoare a sf. Paul, nu recurgând din start la o interpretare spirituală a textului, ci la una istorico-critică, luând în seamă contextul comunităţii de atunci. Dacă nu explicit, atunci în mod sigur implicit, Paul a lăsat să se înţeleagă în rândurile finale ale primei scrisori către aceeaşi comunitate că venirea a doua a lui Isus nu va fi prea departe în timp şi că, prin urmare, tesalonicenii vor fi încă în viaţă când se va petrece acest eveniment grandios: "Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea (ziua Domnului) să vă surprindă ca un hoţ" (1Tes 5,4).
      Fixaţi cu gândul pe venirea lui Isus, creștinilor din Tesalonic le-a apărut deodată fără sens să-și mai împletească zilele cu tot felul de munci, să-şi consume energiile cu totul felul de osteneli pământeşti inutile, din moment ce evenimentul prevestit de sf. Paul era iminent. Ce folos să-și cheltuiască energiile cu proiecte și eforturi pe termen lung, din moment ce orice zi putea realmente să fie ultima? Cum să-și petreacă în mod ordinar zilele când evenimentul pe care îl așteptau, era cum nu se putea mai extraordinar? Munca nu-și mai avea rostul. Încerc să-mi închipui pasivitatea creștinilor de atunci, dezinteresul lor evident pentru orice întreprindere concretă, fizică, maniera în care ajunge sf. Paul să fie informat cu privire la situația de la Tesalonic, reacţia lui promptă, grija lui de a stopa o tendinţă greşită. Intervenția lui are un caracter intransigent: munca îți dă dreptul să mânănci.  Trândăvia, în schimb, îți anulează acest drept. Muncești, mănânci. Nu muncești, nu emiți pretenția de a mânca.
       Așteptarea venirii Domnului a rămas valabilă până astăzi. Și generaţia noastră îşi asumă ultimele cuvintele din Biblie: "Vino, Doamne Isuse!" Cât timp va mai trece până la venirea lui Isus, nu ne este dat să ştim. Că va veni, avem dovadă scripturală clară. Când va veni, nu ştim. Însă tare am vrea să ştim. Contează atât de mult? Avem atâtea moduri de a simţi că Isus vine la noi, că este prezent în viaţa noastră, că ne umple de sens existenţa pământească atât de nenorocită pe alocuri. Nu ştiu dacă noi împrumutăm ceva din comportamentul tesalonicenilor. La generaţia timpului nostru s-ar vedea mai degrabă lipsa oricărei aşteptări extraordinare. Totul pare să se joace pe acest pământ. Aici ar fi toate fericirile. Omul este un inventator de fericiri pământeşti. Cu ce să ne mai surprindă cerul, când paradisul poate fi trăit pe pământ? Atâtea lucruri de mică valoare ne garantează trăiri paradisiace! Vigilenţa şi ochiul critic nu ne lasă totuşi să ne îmbătăm cu iluzii. Catastrofe, războaie, cutremure sunt şi-n timpul nostru. Ele vor să ne dea o mai mare conştiinţă a sfârşitului nostru. E foarte important să nu pierdem din orizontul nostru perspectiva sfârşitului. Seneca spunea că liber este acela care îşi gândeşte viaţa din perspectiva propriei morţi, pentru că doar aşa ştie de ce trebuie să se ataşeze, şi de ce anume trebuie să stea la distanţă.
     Aş vrea să corelez gândul sf. Paul cu ultimele cuvinte din evanghelia de astăzi: "cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va dobândi viaţa". Ideea pe care o preluăm de la sf. Paul e aceea că trebuie să ne trăim viaţa fără să ne dispensăm de obligaţiile care ne revin în calitate de preoţi, soţi, şcolari, studenţi, bătrâni,  oricât de zadarnic ni s-ar părea totul sau oricât ni s-ar acri de viaţă,. Şi ne arătăm statornici până la sfârşit în îndeplinirea acestor obligaţii, încredinţaţi că aceasta aşteaptă de la noi Dumnezeu.
       

2 comentarii:

  1. Fragmentul evanghelic de azi imi pare sa transmita acelasi mesaj precum acela din ziua Inaltarii la cer a Domnului Isus prin cuvintele: "Barbati galileeni, de ce stati cu ochii atintiti spre cer?".Traiti prezentul cunoscandu-va trecutul, si sperand viitorul. Asumati-va prezentul. Din punct de vedere practic, cuvintele Sf. Ignatiu de Loyola, sunt cele mai clare: "Rugati-va ca si cand totul ar depinde de Dumnezeu si munciti ca si cand totul ar depinde de voi."

    RăspundețiȘtergere
  2. Curiozitatea poporului lui Dumnezeu asupra zilei si ceasului cand Domnul se va intoarce, poate fi si altfel explicat decat numai prin teama si ingrijorare: dorul pentru prezenta Mirelui

    RăspundețiȘtergere