El a murit pentru noi! (Vinerea Mare)

Iată Omul!
-să privim la cel străpuns-

    Este Vinerea Mare. O zi grea, învăluită în reculegere şi tăcere. Gândurile ne poartă pe dealul Golgotei, iar ochii ne rămân ţintuiţi pe lemnul crucii, pe care atârnă, între cer şi pământ, Fiul lui Dumnezeu. "Iată lemnul crucii pe care a atârnat mântuirea lumii - Veniţi să ne închinăm!" Urmărim ultimele zvâcniri ale celui răstignit, ultimele contracţii şi respiraţii, vedem cum viaţa i se stinge uşor. Răstignitul este opera mâinilor noastre. Rătăcirile, păcatele şi răutăţile noastre sunt materia din care îi este alcătuită crucea. Noi l-am răstignit pe Isus Cristos. În faţa crucii, stăm adânciţi în noi înşine. Cum de am fost în stare de aşa ceva? De ce am încărcat pe conştiinţele noastre atâta fărădelege? De ce ne-am însoţit atât de mult cu păcatul? Crucea înfiptă în inima pământul este realizarea noastră, rezultatul cele mai mari conlucrări. Cine ar îndrăzni să susţină lipsa oricărei contribuţii la confecţionarea ei? Cine ar putea să recunoască că nicio părticea din greutatea ei nu-i aparţine? În Vinerea Mare, Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu a fost înecat în suferinţă, suspin şi agonie, a fost redus la...tăcere. A murit pentru noi!

       Ne perindăm prin faţa Crucii. Stăruim înaintea celui care de la înălţimea ei îşi coboară privirea spre noi şi rămânem uimiţi să simţim că din privirea lui nu putem citim nimic altceva decât iubire. Crucea este lucrarea noastră, taina ei însă este necuprinsă. Cum am putea să plecăm dinaintea ei? Unde să ne refugiem ca să n-o mai vedem în cruzimea ei? Unde altundeva să găsim concentrată atâta iubire? Ne-am purtat cu Dumnezeu ca nişte nevrednici, iar el s-a văzut provocat să ne facă demonstraţia unei neînchipuite iubiri. 

       Înaintea Crucii îmi plec genunchii, ştiind că în această poziţie ajung la cea mai mare înălţime a mea. Cine m-ar putea ridica mai sus decât o face crucea?  Îmi plec astăzi întreaga fiinţă, împreună cu atâtea milioane de creştini, ca să învăţ de la cel despre care Pilat a spus: Iată omul!, cum să fiu om. Îmi plec inima şi sufletul în adoraţie. Acolo pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu a murit pentru mine. Nu este acesta un adevăr copleşitor? Nu este aceasta o realitate în stare să-mi zguduie întreaga existenţă? Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pentru mine. Gândurile îmi rămân pe dealul Golgotei, acolo unde veşnicia a irupt în timp pentru câteva clipe, şi cuget în inima mea că într-o Vinere a acestei istorii, a murit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, şi că el a murit şi astăzi pentru mine ca eu să trăiesc din moartea lui.