marți, 26 martie 2013

Iuda - misterul unuia dintre noi





Trădarea lui Isus


  

    În seara Cinei de Taină, Isus dezvăluie în faţa ucenicilor săi că unul dintre ei îl va trăda. Iuda este unul dintre cele mai controversate destine pământeşti. Cuvintele pe care evanghelia ni le relatează cu privire la personalitatea lui sunt cutremurătoare. În mozaicul pătimirii lui Isus, prezenţa lui Iuda este nefastă. De la trădarea lui Iuda, orice trădător este un Iuda. Istoria l-a văzut printre cei condamnaţi, asupra cărora infinita milostivire a lui Dumnezeu a fost zadarnică. Istoria recentă îl disculpă, recunoscându-i contribuţia decisivă în condamnarea şi, deci, moartea lui Isus, ca mijloc de mântuire a noastră a tuturor. Iuda rămâne un personaj care deschide (fără să închidă vreodată într-o soluţie definitivă) problema milostivirii divine, a mântuirii universale şi a predestinaţiei individuale. A trebuit să existe trădarea lui Iuda? S-a condiţionat Dumnezeu pe sine, în trimiterea la moarte a Fiului său, folosindu-se de păcatul unui om? N-a putut Dumnezeu altfel decât prin trădarea lui Iuda? A acţionat Iuda în mod liber? Până unde a mers lucrarea diavolului în sufletul şi în conştiinţa sa? 
        În interiorul Săptămânii Sfinte, în două zile succesive, marţi şi miercuri, ne este înfăţişată figura tragică a acestui apostol, aşa cum este relatată în evangheliile lui Ioan şi Matei. În atmosfera deosebit de intimă a Cinei celei de Taină, Isus însuşi, "tulburat în duh" (Ioan 13,21), demască intenţia trădătorului. Ceilalţi apostoli reacţionează complet debusolaţi. Nu înţeleg nimic din cuvintele lui Isus, care se abţine să dea în vileag numele apostolului care urma să-l vândă, însă lasă totuşi să se subînţeleagă prin indicii clare, care este identitatea lui. Perplexitatea învăluie încăperea, iar ucenicii se manifestă dezorientaţi şi întristaţi. Momentul este de o tensiune maximă. După relatarea lui Matei, Iuda, deja împărtăşit, îndrăzneşte întrebarea: "Oare eu să fiu, Învăţătorule?" (Matei 26,25). Răspunsul scurt al lui Isus spulberă orice îndoială şi frământare în rândul celorlalţi: "Tu eşti!". Din moment ce aranjamentul lui Iuda era clar, iar vânzarea deja fixată, de ce această întrebare din partea lui? Ieşise dintre inimă sinceră sau mai degrabă dintr-una perfidă? Pe de altă parte, ce vrea să spună evanghelistul Ioan când notează că, "după acea îmbucătură, a intrat Satana în el"? (Ioan13,27). Greu se pot însuma toate aceste detalii fără a simţi o anumită înfiorare cu privire la gravitatea uluitoare a cuvintelor şi a gesturilor care se derulează. Declaraţia lui Isus vine şi ea ca o explozie de enigmă în urma căreia rămâne o tăcere încremenită şi înfricoşătoare: "vai de omul acela prin care Fiul Omului este vândut" (Matei 26,24).
      Cum am putea să-l înţelegem pe Iuda? Cum să ne explicăm destinul lui? Cum să îi evaluăm acţiunile şi gândirea? Sunt întrebări care nasc discuţii interminabile, cu păreri care sfârşesc în fundături, care gravitează în jurul aceloraşi idei reciproc contradictorii. Cred că Iuda rămâne până la capăt o enigmă. Gestul lui, luat individual, este şi rămâne blamabil, inacceptabil şi culpabil. El l-a trădat pe Învăţătorul său. Trădarea în sine este un rău cu mult mai insuportabil decât răul venit din partea unui duşman. El doare cu atât mai mult cu cât vine din partea unui prieten (pe voi v-am numit prieteni, spune Isus!). Gândind în ansamblul pătimirii lui Isus, de data aceasta din perspectiva lui Isus, avem o lecţie importantă: Mântuitorul nostru a vrut să asume şi să suporte în pătimirea sa până şi păcatul trădării. L-a acceptat fără să caute să-l zdrobească, ca să ne înveţe că trebuie să ne asumăm nu doar suferinţele fizice, dar şi pe cele sufleteşti care sunt mult mai amare şi mai greu suportabile. Cine nu ar fi de acord cu acest adevăr?
     Nu cred că trebuie să stăruim mult şi să ne adâncim în sofisticate şi complicate abordări pentru elucidarea cazului lui Iuda, care, din punctul meu de vedere, păstrează o aură misterioasă în definitiv neelucidabilă.Trădarea lui Iuda a avut caracterul ei unic, însă ea s-a mai verificat la atâţia oameni, în diferite alte forme. Iuda nu a fost exclus niciodată din raza milostivire lui Dumnezeu. În faţa trădării lui, îndurarea lui Dumnezeu nu s-a aflat în faţa unei limite insurmontabile. Din ce ni s-a relatat, pe el, altfel decât în cazul lui Petru, nu l-a mai întâlnit privirea lui Isus. Când a ieşit era noapte, şi nu ni se mai spune că s-a mai făcut lumină pentru el. Să-l fi înţeles Iuda pe Isus până la capăt? Să fi priceput că mântuirea lui nu are conotaţii politice? Să fi contat pentru el decisiv acea sumă de treizeci de arginţi, încât să recurgă la o aşa josnică trădare?   
      Din filmul lui Franco Zeffirelli, Jesus of Nazareth, am reţinut multe scene, de o calitate artistică inegalabilă. Legat de Iuda, mi-a rămas fixată atenţia pe un avertisment pe care Isus, într-o tonalitate gravă, i-l face lui Iuda: "Iuda, deschideţi inima, şi nu mintea, deschideţi ochii şi inima!" (min. 2: 38). Cuvintele nu sunt din nicio evanghelie. Însă pentru noi şi pentru înţelegerea raportului nostru cu Dumnezeu sunt de o greutate, consider, colosală.  


   
    
     

5 comentarii:

  1. Eu consider ca Iuda a actionat in mod liber pentru tradarea lui Isus. Nu poti, nu ai voie sa iti tradezi invatatorul, prietenul. Cu siguranta s-ar fi gasit un alt plan care sa denote ca Isus este fiul lui Dumnezeu, si de asemenea realizarea planului de mantuire. Au fost toate persoanele de la scena patimirii lui Isus doar niste "pioni" sau "marionete"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, este adevarat ce spuneti. Niciunul nu a fost pion sau marioneta. Gandind simplu si transant, nu iti tradezi invatatorul. Iuda ramane pentru mine un caz greu si misterios. Cat ne priveste, sa ramanem continuu in raza milostivirii lui Dumnezeu, orice am face in aceasta viata! Va doresc zile pline de har!

    RăspundețiȘtergere
  3. Asteptam acest moment de analiza a lui Iuda.E un moment delicat si ne este frica sa-l intelegem. Clar, nu pot sa fiu de partea lui Iuda, dar nici nu pot sa-i gasesc o vina asa de mare pe cat poarta numele lui de atunci si pana acum.
    Misterul lui Iuda e ca un paradox pentru sacrificiu: Isus stie ce va urma si-i spune lui Iuda "Ceea ce vrei sa faci, fa repede!" dar nu zice cu ce pret si de partea cui va fi implinirea, pentru ca in final amandoi sunt jertfe, ce-i drept necomparabile. Caifa a zis "E mai bine sa moara un singur om pentru un popor" dar nu a fost atat de dusmanit ca Iuda, caruia i s-a spus si "hot". Sa fi contat oare si faptul ca la acea vreme Caiafa avea putere si oamenii erau rezervati in a-i comenta vorbele? Insa, Iuda e singur cu pacatul lui ca si femeia adultera, dar de data asta Isus nu-i poate spune"Nici eu nu te condamn; mergi, de acum sa nu mai pacatuiesti!"
    Sa fi meritat Iuda atat de multe pietre si atat de mult dispret, doar pentru ca Isus nu mai fost cu el? E greu de spus.
    Multumesc parinte pentru meditatiile acestei perioade de reintoarcere in lumina.
    Pentru ziua de maine, in mod special, va doresc multi ani in slujirea Domnului si intelepciune in tot ceea ce faceti!

    Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu, doamna Simona, pentru completarea profunda pe care ati facut-o articolului meu. Am retinut gandul, ca amandoi erau jertfe, insa "incomparabile". Iuda a fost, da, infierat de traditie pentru gestul lui. Reflectand asupra lui Iuda, sa avem atentia mereu asupra noastra! Va multumesc din suflet pentru urarea transmisa. Sa-mi dea Domnul ani de slujire..si, cum scrieti, "intelepciune". Va multumesc si va doresc un triduum plin de prezenta spirituala a lui Isus! cu recunostinta!

      Ștergere
  4. Ne regasim prea des in ipostaza de tradatori ai fratilor nostri, ai Domnului nostru Isus.....chiar prin lucruri marunte sau mai ales prin lucruri marunte, a caror gravitate o subestimam. E greu, asa cum ati spus, sa il plasam cu exactitate pe Iuda undeva pe "axa vinovatiei." Fiecare suntem, in felul nostru, vinovati de tradari mai mici sau mai mari fiindca niciodata nu suntem pana la capat implinitori ai Cuvantului lui Isus, jertfelnici asa cum ne doreste El. Dar dincolo de orice, apreciez in mod deosebit abordarea subiectului in maniera in care ati facut-o. Destul de rar am intalnit persoane cu studii teologice care sa fie atat de putin dispuse sa-l "infiereze" categoric pe vanzator. Persoana lui Iuda si destinul sau vor ramane mereu un subiect de meditatie pentru mine personal, mai ales ca traiesc cu banuiala ca Milostivul nostru Dumnezeu se poate sa-l fi judecat intr-un registru diferit fata de cum o facem noi. Cele mai alese ganduri, Parinte!

    RăspundețiȘtergere