duminică, 16 decembrie 2012

A treia lumânare arde. Gaudete!





Lumânarea păstorilor




     A treia duminică din Advent a sosit, iar acest lucru îl indică şi a treia lumânare arzândă de la coroană. E lumânarea păstorilor, a primilor vizitatori ai Pruncului Isus. Încerc să-mi imaginez figurile acestor păstori, trăirile lor spirituale din Noaptea Sfântă. Privind la ei, îmi dau seama, că preferinţele Copilului divin nu sunt exagerate, îndreptate doar spre cei cu pregătire şcolară, cu o formaţie profesională deosebită, cu nu ştiu ce capacităţi sau talente cotate în lumea profană. Se mulţumeşte sau, mai bine zis, îl mulţumește deplin simplitatea inimii oricui. Privesc la lumina demnă a celor trei lumânări şi simt cum în mine se înfiripează bucuria unei aşteptări care nu mai durează mult. În curând aceasta se termină şi sărbătoarea începe. Lumânarea păstorilor îmi spune astăzi că simţirea sărbătorii la cota ei spirituală, presupune din partea mea dispoziţia de a pleca de acasă, din locuinţa pe care o am, de la locul de muncă, de la activitatea pe care o intreprind, exact cum în cazul lor s-a putut vedea plecarea spre locul unde Copilul era de găsit înfăşat în scutece. Invitaţia de a face drumul spre iesle nu o voi auzi pe niciun canal de televiziune şi probabil că n-o voi citi pe niciun panou publicitar, de aceea ştiu că va trebui să mă informez în altă parte. Va fi esenţial pentru mine să nu rămân acasă, în confortul patului sau al locuinţei mele, ci să imit drumul păstorilor, lăsând să-mi sune în urechi colindul: "hai la iesle la Isus, lui să ne-nchinăm!" 
    Astăzi am putut să aud din nou mesajul glasului, al Botezătorului. De atâtea ori i-a fost adresată aceeaşi întrebare: "noi ce trebuie să facem?" Ce trebuie să facă ceilalţi e poate de rang secundar în comparaţie cu întrebarea: "eu ce trebuie să fac?" Răspunsurile Botezătorului sunt foarte personalizate. Eu va trebui să găsesc răspunsul la condiţia mea de viaţă, la situaţia în care trăiesc.  
    Este duminica Gaudete. Invitaţia liturgică pe care am auzit-o e aceea la bucurie! Nu e încă bucuria sărbătorii în sine. E o pre-bucurie (îmi vine în mine cuvântul german Vorfreude care exprimă exact acest lucru). Ca să fiu înţeles mai bine, vă voi spune experienţa unui copilaş, devenit mai târziu preot, care a vrut cu orice chip să ştie ce cadou i-au cumpărat părinţii de Crăciun.
    Camera în care erau aşezate toate cadourile era încuiată solemn la începutul Adventului, urmând ca să fie deschisă şi mai solemn în ziua de Crăciun. Băieţelul a stat pe gânduri şi s-a frământat mult, ros de curiozitate, ce ar putea să fie pentru el în pachetele cumpărate de părinţi. Oare i-au cumpărat părinţii ceea ce îşi doreşte el atât de mult? Erau încă multe zile până la împărţirea cadourilor. Mult prea multe pentru răbdarea lui. Simţea că nu mai putea. Îşi înfrânase de atâtea ori pornirea hotărâtă spre camera încuiată. De n-ar fi ştiut unde e cheia! Surioara lui nu avea nici măcar trei anişori. N-a mai rezistat şi a convenit cu ea, sub secret, să meargă să vadă doar el ce se ascunde în pachetele, fără a lăsa nici cea mai mică urmă. S-a mişcat repede şi a deschis cu cheia uşa, a înaintat până în locul unde, spre uimirea lui, a văzut bicicleta pe ambalajul căreia stătea numele lui. A tresărit de bucurie şi în acelaşi timp de un sentiment ciudat că a făcut ceva greşit. A dipărut repede din cameră, speriat că l-ar putea surpinde cineva acolo. De acum ştia. Ştia totul şi nu se mai bucura.
     Copiii îi povesteau la şcoală de cadouri, de aşteptările lor, de tot ceea ce le putea trece prin minte. El în schimb stătea cuminte şi din când în când mai juca teatrul că şi el aşteaptă şi că îşi doreşte şi el cutare şi cutare lucru. În inima lui însă trăia tot mai clar sentimentul că îşi smulsese singur marea bucurie rezervată zilei de Crăciun. Era trist şi nici măcar nu trebuia să arate că este aşa. Trist doar pentru că ştia ceea ce în mod normal ar fi trebuit să afle mult mai târziu. Şi, ca şi cum totul nu ar fi fost îndeajuns, la liturghia din Noaptea Crăciunului, surioara lui, aflată în braţele mamei, cu toată dezinvoltura şi nevinovăţia de care putea să dea dovadă o fetiţă la vârsta ei, o întreabă pe aceasta: "Mami, lui Hans Pruncul Isus i-a adus o bicicletă. Mie ce mi-a adus?" Cu obrajii roşii de ruşine, ar fi vrut să dispară din ochii mamei. Ce i-a venit acum şi surioarei să pună aşa o întrebare? Putea să iasă ceva mai neinspirat din guriţa ei? Aşa a fost acel Crăciun pentru el, şi a avut grijă să nu mai fie niciodată aşa.
     Redau mai jos un colind care exprimă ardoarea aşteptării unui copil, căruia, atunci când sărbătoarea începe, nimeni nu-i mai spune: "răbdare, răbdare, răbdare!" (Geduld, Geduld, Geduld)

Textul cântecului vorbeşte despre un cuvânţel care dormitează blând şi care vine în această perioadă a anului în visul oricărui copil care nu-l cunoaşte şi el este: Bald, adică: curând. Curând vine Pruncul Isus, în curând va sta înaintea uşii mele,spune glasul duios al unei fetițe, în curând se va termina aşteptarea şi nimeni nu-mi va mai spune: răbdare, răbdare, răbdare! Calendar de Advent, tu ştii ce înseamnă să aştepţi. Arăţi fiecărui copil că îi ierţi cu plăcere nerăbdarea. Cu imaginile tale fiecare copil găsește drumul spre brăduț. Și dacă doarme, plutește prin încăpere cuvânțelul îndată: îndată vine Pruncul la mine...


Bald, bald, bald

Ein kleines Wörtchen schlummert sanft
und leise vor sich hin,
kommt ab und zu und dann und wann
so manchem in den Sinn;
doch alle Jahre im Advent,
da hat es Hochsaison.
Kein Kind, das dieses Wort nicht kennt
und immerzu träumt davon:

Bald kommt das Christkind zu mir,
bald, bald, bald.
Bald steht es vor meiner Tür,
bald, bald, bald.
Bald ist das Warten vorbei
und das Fest beginnt,
und dann sagt mir keiner mehr:
"Geduld, Geduld, mein Kind!"
Und dann sagt mir keiner mehr:
"Geduld, Geduld, mein Kind!"

Adventskalender an der Wand,
du weißt, was warten heißt.
Zeigst jedem Kind, dass du ihm gern
die Ungeduld verzeihst.
Mit deinen Bildern findet es
den Weg zum Weihnachtsbaum;
und wenn es schläft, schwebt immer noch
das Wörtchen durch seinen Raum.

Bald kommt das Christkind zu mir ...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu