luni, 31 decembrie 2012

Urătură




Pentru cititori





Aho, aho, fideli cititori
Şi voi răzleţi trecători
Pe ăst blog navigatori
De cuvinte iubitori.
Ascultaţi-mi urătura
Scurtă cât îmbucătura:

Să vină la voi Cuvântul
Cum adie vara vântul
Să-l primiţi pe cord deschis
Că e Logosul promis
Din ceruri la noi trimis
Nu primit cu-indiferenţă
Ci tratat cu reverenţă
Că e fără concurenţă
Şi-n aspect şi-n consistenţă,
E plâpândul de pe paie
e Mesia care-nmoaie
Orice inimă greoaie
E Isus, mireasma sfântă
Care toate le încântă,
Care aduce înfierea
Mult mai dulce decât mierea
Şi ne leagă de-al său Tată,
Pe noi, omenirea toată.

Ascultând eu sfat curat
În iarnă-am tot cugetat
Şi un gând m-a tot curtat
Ş-un blog am 'sămânţat
Cu speranţa să răsară
Chiar în astă primăvară
Într-o lună chiar semeaţă
Când toate ies iar la viaţă
Când suflarea credincioasă
Învierea glorioasă,
Cu fast o sărbătoreşte
Şi-n april' o pomeneşte.

La-nceput cu chiu cu vai
Parcă nici nu aveam grai
Nici curaj pentru cuvânt
In spaţiu să mă avânt.
Am stat mai întâi pe gânduri
Care-apoi au ajuns rânduri
Am scris şi lucruri bizare
Pur şi simplu trecătoare
Am scris şi c-omisiune
Că doar nu's copil minune
Am mai scris şi cu greşeli
Multe neorânduieli,
Şi litere am mâncat
Fără a-mi fi foame-n stomac
Că am fost începător
Iară scrisul nu-i uşor
Te trezeşti chiar repejor
Că scrii pe acest covor
Ca un falsificator
Iar Cuvântul întrupat
Devine neonorat
Şi gândul verbalizat
Nevrednic de publicat.

Unele articolaşe
Par chiar simple, nevoaiaşe
Nu construcţii uriaşe
Însă tot ce am postat
Am scris într-un gând curat
Duhului să folosească
Inima s-o-n veselească
Şi cu cerul s-o unească
Am scris de Imaculata
De Maria, preacurata
De creştini ea venerată
Nu-ndejuns omagiată
Am scris şi de sfânt' Părinte
Dacă mi-aduc bine aminte
Am scris şi de sfinţi şi sfinte
Câte-un rând, nişte cuvinte
Ba am scris ceva reflecţii
Uneori simple proiecţii
Alteori mici compilaţii
Fără multe complicaţii,
Toate le strâng bucheţel
Şi le aşez frumuşel
Pe altarul Domnului
....cuvintele omului.
În faţa preasfântului
'Naintea Cuvântului
odraslele gândului.

Şi acum un Mulţumesc
Celor care mă citesc
Celor ce mă comentează
Şi frumos mă completează
Celor ce mă au în rugă
Şi mă mai consultă-n fugă.


Şi anul ce stă pe vine
Să ne-aducă pagini pline
Cu aleasă-nţelepciune
Care-n veacuri nu apune
Cu Cuvântul cel din cer
Care nu e efermer
Cu ce-i edificator
Şi de suflet jiditor,
Proză sau oratorie
Chiar şi rimă-n poezie
Idei de filozofie
Dogme din teologie
Toate nouă să ne fie
Spre folosul din vecie
Şi Cuvântul cale dreaptă
Pentru anul ce ne-aşteaptă!

Eu cu credinţa din Crez
Pentru anul ce-l purcez
Ast-am vrut să vă urez!
Şi-ntr-un glas mai temerar
Vă doresc noian de har!


La anul şi la mulţi ani 2013!



duminică, 30 decembrie 2012

O Familie Sfântă!






Isus, Maria şi Iosif
 


 
   În fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Naşterii Domnului, avem solemnitatea Sfintei Familii. Ne ducem cu mintea pâna la Nazaret ca să suprindem frumuseţea vieţii de familie, într-o căsuţă simplă, modestă, cu oameni la fel de modeşti şi simpli, care sunt paradigme neîntrecute cât priveşte vocaţia maternă, paternă şi cea filială. Nu greşim să ne-o imaginăm pe Maria făcând curat prin casă, spălând rufele, povestindu-i ceva frumos şi edificator copilaşului Isus; la fel e cât se poate de normal să-l vedem pe Iosif în atelierul lui, lucrând sârguincios, fără multă gălăgie verbală, cu o expresie calmă şi implinită. Doar are toate motivele: o soţie atât de minunată, şi un copil atât de ascultător şi plin de un mister care îl face pe el, tatăl, să fie cât mai atent şi cât mai iubitor faţă de el.
   Evanghelia acestei duminici surprinde o secvenţă din viaţa acestei familii, în care copilului Isus nu i s-ar putea recunoaşte cu toată uşurinţa virtutea ascultării: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta?" (Luca 2,48). Întrebarea vine din două suflete destul de tulburate şi agitate, neliniştite de neanunţata dispariţie a copilului. Cu siguranţă, părinţii lui au simţit o anumită panică la gândul că unicul lor copil nu mai e de găsit, că pur şi simplu s-a pierdut. Trei zile de căutare în furnicarul de oameni care venea la sărbătoarea Paştelui au trecut umplute cu cele mai sumbre gânduri şi imaginaţii. Copilul e găsit în templu, în casa Tatălui său. Peste interogaţia părinţilor vine interogaţia lui Isus, ca o justificare a gestului său. Părinţii îl ştiu bine şi totuşi îşi dau la fel de bine seamă că misterul copilului le scapă! Peste "neascultarea" la adresa lor, copilul aşezase o ascultare superioară care îl implica pe Tatăl lui.
   Ceea ce a urmat în familia din Nazaret rămâne ascuns cunoaşterii noastre. Tăcerea învăluie anii de viaţa ai lui Isus, până la evenimentul botezului său. Ar fi, cred, greşit să credem că viaţa a fost umplută cu totul felul de miracole şi de lucruri ieşite din comun, pe care Isus le-ar fi săvârşit făcând "uz" de puterea sa divină, aşa cum descriu cu exagerare unele cărţi apocrife. Mai degrabă ar trebui să credem că în familia lui Isus şi-au găsit casa toate virtuţile frumoase cu care se poate împodobi o mamă şi o soţie, toate trăsăturile admirabile care pot caracteriza un tată (protector) şi un soţ, şi toată aprecierea şi frumuseţea (lipsită de senzaţional!) unei creşteri umane, în înţelepciune, în statură şi în har de care a avut parte Isus.
    Papa Paul al VI-lea are o reflecţie foarte frumoasă la oficiul lecturilor pentru această zi, despre Sfânta Familie. Am reţinut din învăţătura papei că la Nazaret poate merge oricine să înveţe simplitatea vieţii creştine. De la familia sfântă poate învăţa lecţia cu privire la asumarea legii muncii de fiecare zi, care caracterizează existenţa umană şi o înnobilează, şi lecţia cu privire la tăcere. Tăcerea de la Nazaret a fost cadrul în care Dumnezeu a putut să vorbească liber şi nederanjat de alte surse sonore, în conştiinţa celor trei.
    N-aş vrea să mă refer deloc la familia creştină de astăzi, să critic devierile ei sau să înfierez practicile atât de necreştine răspândite astăzi printre...creştini. Aş vrea să exprim convingerea că nu există o comuniune umană mai frumoasă, mai nobilă, mai înălţătoare, mai plină de iubire reciprocă şi de creştere sănătoasă umană şi spirituală, cum e cea a familiei. Dacă ea nu există, la fel de sigur sunt că nu o poate înlocui nimic pe acest pământ. Familia nu are substituent. Iar pentru doi oameni, bărbat şi femeie, nu există o realizare mai umană, mai profundă şi mai sufletească decât cea a unei familii unite, unde atâtea virtuţi creştine sunt guvernate cum nu se poate mai frumos de cea a iubirii!
     
 
 
 
Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima mea şi sufletul meu!
      
Isuse, Marie, Iosife, ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea!
     
Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul meu. Amin 
    

vineri, 28 decembrie 2012

By, by, lully, lullay

 
 
 
Omagiu muzical adus Pruncilor nevinovaţi
 
 
 
 
 
    Trei zile după sărbătoarea Nașterii lui Isus, Biserica invită pe toți credincioșii să-și amintească de acei copilași care au fost uciși de cruzirea regelui Irod, în numele Pruncului născut în staulul din Betleem. Regele Iudeii, îmbătat de patima stăpânirii, a voit să strivească încă din faşă orice concurenţă la tronul său împărătesc.
    Fiind la Iaşi, am putut asculta acest colind dedicat pruncilor nevinovaţi, interpretat de un grup de colindători. Se numeşte "Coventry Carol". Nu-mi închipuiam că este atât de vechi. Cuvintele şi linia melodică exprimă atât de bine tânguirea şi jalea care au venit asupra acelor mame, în braţele cărora a fost străpunsă şi curmată viaţa copiilor lor. Cum şi după câtă vreme şi-au mai aflat mângâierea? ..."Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt"! (Matei, 2,18). În paranteză fie spus, Rahela a fost împreună cu Lia, soţia patriarhului Iacob din care s-au născut 12 băieţi, din care s-au format cele 12 triburi ale lui Israel. Rahela îşi plânge aşadar descendenţii ucişi.
    Avem prilejul astăzi să ne gândim şi la milioanele de copii care nu au mai văzut lumina acestei lumi şi nici n-au mai apucat să simtă căldura braţelor mamelor lor, pentru că au fost ucişi chiar în sânul acestora...cu încuviinţarea lor. Disproporţia între numărul acestora şi cel al pruncilor din Betleem este uluitoare. Tânguirea în acest caz se poate perpetua până în zilele noastre. Dumnezeu să fie pentru aceşti copii cel mai octrotitor tată şi cea mai iubitoare mamă! Lor le cântăm şi noi: by, by, lully, lullay!     
 
 
 


Lullay, Thou little tiny Child,
By, by, lully, lullay. Lullay,
Thou little tiny Child. By, by, lully, lullay.
O sisters, too, how may we do, For to preserve this day;
This poor Youngling for whom we sing,
By, by, lully, lullay.
Herod the King, in his raging,
Charged he hath this day;
His men of might, in his own sight,
All children young, to slay.
Then woe is me, poor Child, for Thee,
And ever mourn and say;
For Thy parting, nor say nor sing,
By, by, lully, lullay

miercuri, 26 decembrie 2012

Liturghie - Sf. Ştefan

 
 
 
 
...în biserica parohială Weizberg (Weiz)
 
 
 
    
     În a doua zi de Crăciun, Biserica priveşte spre primul martir al lui Cristos: sfântul diacon Ştefan. Ieri am celebrat iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în minunea Pruncului din iesle, astăzi celebrăm iubirea unui om pentru Dumnezeu; ieri naşterea Fiului lui Dumnezeu pentru viaţa pământească, astăzi naşterea diaconului Ştefan pentru viaţa cerească. Registrul de asemănări între aceste două zile  poate continua. Sunetele frumoaselor cântece de Crăciun nu trebuie să înceteze astăzi, deoarece ele cântă bucuria venirii Mântuitorului la noi oamenii, eveniment care cere mărturia noastră de credinţă. Privim la sfântul Ştefan cu respect şi veneraţie pentru lecţia de credinţă pe care ne-o dă în fiecare an. Avem în faţă un bărbat pentru care adevărul nu este o ecuaţie şi nici o propoziţie verbală volantă sau schimbabilă în funcţie de circumstanţe şi de oportunităţi, ci o Persoană, una divină: Isus Cristos. Pentru această Persoană, exemplul lui ne spune că merită să-ţi dai şi viaţa. Avem în sfântul Ştefan un creştin căruia iarăşi trebuie să-i mulţumim pentru lecţia pe care ne-o dă, chiar în actul suprem al vieţii lui, în materie de iertare. E un erou, un om de faptă şi cuvânt, un adept de seamă a lui Isus Cristos în care el vede împlinirea tuturor profeţiilor Vechiului Testament! Lăudăm cerul pentru figura acestui sfânt al creştinismului primar şi îl rugăm pe Isus să fim şi noi fermi în problemele legate de credinţă, fără reţineri atunci când e vorba de apărarea lui Cristos de vorbe sau idei necuviincioase, şi iertători.
 
 
Fotografiile de mai jos redau imagini din sfânta Liturghie pe care am celebrat-o astăzi împreună cu comunitatea parohială.
 
 












Steaua din imagine este o lucrare facută in diferite etape de către copiii din parohie, în cele patru duminici ale Adventului

marți, 25 decembrie 2012

Crăciun fericit! Urări...






De ziua Pruncului Isus,
 



 

     Vouă, cititorilor blogului meu, vă doresc un Crăciun binecuvântat cu tot felul de haruri, pe măsura dorinţelor şi a trebuinţelor fiecăruia!
  
     Vă doresc ca Pruncul divin să-şi facă locuşor cald şi plăcut în inimile voastre şi să-l simţiţi ca pe cea mai mare comoară care vă este oferită din partea cerului.
 
    Să vă fie în aceste zile sfinte sentimentele nobile, gândurile sfinte, iar faptele pline de bunătate şi iubire.
 
    Să simţiţi în fiecare urare adresată din partea celorlalţi că Dumnezeu însuşi vă salută şi se bucură de inimile voastre senine şi deschise.
 
     Să vă găsiţi clipe în care să staţi dezinteresaţi în faţa unui presepiu, a unei iesle, şi să priviţi îndelung la fiecare personaj, focalizându-vă privirea asupra Celui culcat în iesle.
 
    Să emanaţi în jurul vostru o stare de pace, de confort spiritual, de înţelegere cu Dumnezeu, pentru că sunt zile de sărbătoare, oferite nouă din partea cerului!
 
    Să vă bucuraţi de tot ceea ce vă este dat sau aveţi deja în casă sau în familie, fără a vă gândi câtuşi de puţin la ceea ce vă lipseşte, convinşi fiind că Dumnezeu a rânduit să se petreacă lucrurile aşa.
 
   Să lăsaţi să crească în aceste zile potenţialităţile copilului din voi înşivă, să-l treziţi la realitate şi să îl exprimaţi prin gesturi pline de inocenţă, de candoare, de bucurie şi jovialitate!
 
   Să vă bucuraţi în toate de iubirea Pruncului oferit nouă de Tatăl nostru iubitor!  


Crăciun fericit!



luni, 24 decembrie 2012

Noapte de vis!






Noaptea Naşterii Pruncului Isus
     Aş vrea să nu fiu altceva în această Noapte sfântă a Crăciunului decât un visător, care se desprinde uşor de pe pământ şi pleacă cu gândurile înapoi în negura istoriei.
Aş vrea să plec cu toate cântecele pe care le ştiu, dedicate Pruncului, şi să zbor deasupra veacurilor într-o bucurie frenetică, însoţit în mişcarea mea zburdalnică de îngeri jucăuşi, veseli şi plin de entuziasm celest.
Aş vrea să fiu însoţit de acei îngeri care în acea Noapte sfântă a venirii Pruncului divin, n-au rezistat să stea în cer, pentru că n-au vrut sub niciun chip să rateze ceasul miraculos al întrupării Fiului Celui pe care ei îl adoră neîncetat.
Aş vrea ca în această Noapte să fiu dezlegat de toate grijile mele pământeşti, de tot ce mă leagă de această lume şi de nevoile ei, de toate neputinţele şi nesiguranţele mele, de neajunsurile şi resemnările mele.
Aş vrea să fiu liber în zborul meu în timp, cu gânduri din ce în ce mai înălţătoare şi cu o inimă pătrunsă de o lumină pe care să o simt crescândă în mine cu cât mă apropii de acea clipă care a însemnat pentru omenire împlinirea timpurilor.
 Aş vrea ca, sub călăuzirea angelică, să ajung eu însumi deasupra Betleemului cel de altădată, să-l privesc cu uimire şi să caut ca un copil, pe drumurile lui, prin curţi şi pe lângă case, locul unde a catadicsit Fiul celui Preaînalt să se aşeze pe pământ pentru prima oară cu trupuşorul lui gingaş.
 Aş vrea să am ochii larg deschişi şi să zăresc grajdul din afara Betleemului şi să mă apropii de el cu paşi repeji şi nerăbdători, ca spre comoara comorilor, cu inima bătând puternic şi cu glasul adâncit într-o tăcere sacră, să îngenunchez în pragul lui şi aşa să păşesc înăuntru spre Lumina lumii.
 Aş vrea să-l am eu însumi în faţa mea pe dumnezeiescul Copilaş, iar ochii mei să se topească de admiraţie în faţa preafrumosului Dar din cer, cuprins în braţele iubitoare ale Mamei sale dragi, Maria.
  Aş vrea să stau acolo în faţa lui şi să mă bucur împreună cu păstorii, în compania muzicală a îngerilor, sub privirile lui Iosif, şi să-i cer Tatălui lui să oprească mersul timpului ca să nu se mai termine ceea ce trăiesc şi simt.
   Aş vrea să stărui înaintea lui într-o adoraţie tăcută şi reculeasă; să îl rog să-mi deschidă inima şi să o facă mai bună, mai luminoasă şi mai frumoasă, mai simplă şi mai inocentă; aş vrea să-i pun la picioruşe pe toţi cei ce-mi sunt dragi, pe cei pe care-i cunosc, pe cei care au intrat în viaţa mea, mi-au înfrumuseţat-o şi au asistat-o!  
   Aş vrea să văd ochişorii Pruncului, să-i aud cu urechile mele gânguritul şi să-i suprind zâmbetul suav şi candid, dulce şi mângâietor, şi să mă bucur, să cânt, să tresalt şi să jubilez pentru că e Noaptea Sfântă a Naşterii lui, a lui Isus. În Noaptea asta de vis vreau să fiu un visător care nu ţine cont de timp şi de spaţiu!
   Aş vrea să văd bucuria oamenilor de pe pământ, a celor pentru care cerul se deschide, şi cântecul lor care să unească toate vocile oamenilor într-un cor imens, acompaniat de însuşi corul îngerilor, care strigă: Gloria in excelsis Deo!
   Aş vrea, aş mai vrea multe...
   Mă pregătesc să celebrez sfânta Liturghie din Noaptea Crăciunului. În sufletul meu îl implor pe Isus să coboare, să coboare indiferent ce găseşte în el. Îl invit să mă facă părtaş în spirit de tot ce îmbucură sufletul meu, de tot ce s-a petrecut cu El în acea Noapte sfânta în Betleem, ştiind că nimic de pe acest pământ nu mă poate îmbucura mai mult! Amin.
 

24 decembrie!

 
Ajunul Solemnităţii Naşterii lui Isus
 
 
 
 
 
     Este dimineaţa unei zile atât de frumoase din an. E Ajunul Crăciunului. E timpul pentru colindul "Bună dimineaţa la moş Ajun!". Mă gândesc la emoţiile pe care le simţeam pe parcursul acestei zile, în anii trecuţi, dinaintea preoţiei, şi în cei dinaintea seminarului. O zi dedicată în întregime pregătirilor: brazii de la biserică, pregătirea colindelor, ajutorul prin casă, primirea colindătorilor şi, punctul culminant, Liturghia din Noaptea Crăciunului. Doresc fiecărui cititor al acestui blog o pregătire cât mai frumoasă a Zilei de Naştere a lui Isus! Secvenţele filmului de mai jos ne pot ajuta în adâncirea noastră în misterul acestei minunate sărbători! Ea este a noastră a celor de pe pământ, dar şi a cerului! Să ne bucurăm în suflete şi să cântâm slava Domnului!  
 
 
 
 
 
 
 
 
 

duminică, 23 decembrie 2012

Maria şi Elisabeta




O întâlnire celebră




     Celebritatea şi notorietatea întâlnirii celor două femei: Maria şi Elisabeta,  poate fi greu egalată de alte întâlniri feminine înregistrate în istoria noastră. Iar sf. Luca, ca un bun posesor al artei de a povesti, reproduce memorabilele cuvinte care au ţesut dialogul dintre aceste două mari figuri feminine ale Noului Testament. Faţă în faţă stau două exponente ale genului feminin pe care le deosebeşte mult numărul anilor, măsura harului (Maria este plină de har!), experienţa vieţii, dar şi ocara resimţită din partea oamenilor, pe de o parte pentru mult întârziata maternitate, iar pe de altă parte, pentru prematura maternitate (Iosif se gândeşte s-o lase în ascuns, deoarece Maria era doar logodită cu el, nu şi căsătorită). Pe aceste două femei sfinte le uneşte faptul că ambele în mod extraordinar au rămas însărcinate, la vestea aceluiaşi înger Gabriel.
    Evanghelia acestei duminici le dă prilejul bărbaţilor să tacă şi să contemple frumuseţea cuvintelor rostite de Maria şi Elisabeta. Prilejul acesta nu ar însemna altceva decât o imitare a bărbaţilor acestora : Iosif şi Zaharia. Şi ei tac. Zaharia tace pentru că a fost penalizat de înger pentru îndoiala lui legată de Elisabeta. Iosif este prin excelenţă un om al tăcerii, unul care tace şi face. Pe fondul acestor tăceri bărbăteşti, cuvintele celor două femei sunt pline de frumuseţe, de rugăciune, de contemplaţie. Rostirea Mariei îndeosebi este atât de impresionantă încât Biserica cere ca la recitarea Vesperelor, să fie rostită în fiecare seară.
    Întâlnirea acestor mari femei, acum în preajma sărbătorii Naşterii Pruncului Isus, vrea să ne înveţe maniera în care să ne concepem multele întâlniri care marchează următoarele zile festive. Acolo unde o întâlnire este reuşită, Dumnezeu se lasă cunoscut. Acesta e un adevăr indiscutabil. Crăciunul este un mister de întâlnire cu Dumnezeu, dar şi cu oamenii. Ca o întâlnire să fie reuşită, trebuie să aibă loc la acelaşi nivel, nu de vârstă sau de profesie, ci de stare sufletească, de dispoziţie spirituală, iar reglarea nivelului se face prin umilinţă. Aroganţa, superioritatea sunt neplăcute, iar prezenţa lor alungă simţirea lui Dumnezeu. Ca să se întâlnească cu noi, Dumnezeu a coborât la nivelul nostru. Nu ne place când invitaţii noştri sau partenerii de întâlnire se afişează cu superioritate, cu aere cosmice, picurând câte o vocabulă spre noi, nevrednicii de jos. La fel, ar zădărnici mult calitatea întâlnirii, dacă nu chiar ar anula-o,  faptul de a nu vrea să fim simpli, binevoitori, generoşi, calzi în cuvinte, deschişi la suflet atunci când întâlnim o persoană simplă, mai puţin şcolită, căreia îi lipsesc noţiunile verbale pe care le-am învăţat şi noi cu atâta anevoie la şcoală. Maria îşi declară deschis umilinţa, la care a privit cu plăcere Dumnezeu, iar Elisabeta, la rândul ei, nevrednicia de a fi vizitată de "Maica Domnului meu". Întâlnirile de Crăciun nu au nimic de a face cu protocolul, cu datoria, cu eticheta, cu discursul abstract şi plat; ele nu sunt întâlniri de serviciu, ce ţin de agenda de lucru, ci ele pleacă din dorinţa de autocomunicare, a noastră şi a lui Dumnezeu din noi înşine. 
    Întâlnirile noastre pot să se constituie în adevărate cadouri. Mulţi se simt frustraţi că nu au banii necesari să cumpere cadouri. Alţii, nemulţumiţi pentru că prevăd cu limpezime amară că nu vor primi cadouri. Centrarea pe cadouri nu ar ţinti esenţa Crăciunului. Maria a plecat în grabă, iar evanghelistul nu menţionează că s-a prezentat cu cadouri înaintea Elisabetei. Şi totuşi, ce putea să fie mai de preţ pentru bătrâna Elisabeta decât prezenţa fizică şi spirituală a Mariei? Maria s-a făcut pe sine cadou Elisabetei. Valoarea acestui cadou cred că o simte oricine petrece Crăciunul la distanţă de propria familie, de propria soţie şi copii. E ceva de genul: "nu le vreau pe ale tale, ci pe tine însuţi!" Acest fel de cadou e cel după care tânjesc mulţi şi nu le este oferit nici măcar de Crăciun.
    Întâlnirile noastre imită întâlnirea celor două mari mame, atunci când în cadrul lor este integrat şi Dumnezeu. Maria merge singură şi totuşi nu este singură. Ea merge cu Cel care creşte în sânul ei imaculat, cu Isus. E purtătoarea lui spre vara sa Elisabeta. Ar fi minunat ca de acest Crăciun să reuşim în întâlnirile noastre aşa să vorbim, aşa să gesticulăm, aşa să ne exprimăm sentimentele, încât să se vadă că vrem să exprimăm ceva din Dumnezeul căruia i-am permis să se nască în noi înşine. Cunosc oameni care reuşesc acest lucru prin viaţa lor frumoasă şi virtuoasă, iar întâlnirea cu ei este de fiecare dată o exclamaţie de bucurie către Dumnezeu care se naşte în Betleem, dar şi în sufletul fiecărui om de bunăvoinţă. Ne aşteaptă întâlniri preţioase. Ne aşteaptă în primul rând marea întâlnire cu Pruncul. Doar reuşita acesteia din urmă determină reuşita celorlalte!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

A patra lumânare arde!




Lumânarea îngerilor




     În această seară am aprins a patra lumânare la coroana de Advent. E așa-numita lumânare a îngerilor. Când s-au împlinit veacurile și timpurile, şi profeţiile, iar Fecioara Maria îl năştea pe Fiul celui Preaînalt, pe scumpul nostru Mântuitor, Isus, îngerii n-au putut rămâne indiferenți în cer. Onoarea pe care o primeau oamenii era prea mare, ceasul întrupării nu putea rămâne nemarcat de corurile angelice. La Bunavestire fusese trimis doar arhanghelul Gabriel, acum, la naștere, erau mulțimi întregi. Lumânarea îngerilor vrea să mă pună cu mintea și cu gândurile în atmosfera de farmec a acelei nopți unice din istoria omenirii. Ea vrea să-mi deschidă ușa inimii pentru a recepta mesajul lor coral: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! În aceste zile îndeosebi trebuie să caut să mă dovedesc față de alții un om de bunăvoință. Atunci pacea pe care mi-o vestesc îngerii va lumina dinspre mine spre ceilalţi.
      Îmi doresc ca în aceste zile, în cântările pe care le intonez, să mă simt în colegialitate muzicală cu îngerii care au cântat înaintea Pruncului; pentru asta voi face tot posibilul ca sunetele vocii mele să aibă puritatea, sinceritatea şi bucuria indescriptibil de frumoasă a acelor suflete curate, care cântă ca nişte instrumente melodia scrisă pe partitura vieţii lor de însuşi Dumnezeu.
     Mă aşez în lumina celor patru lumânări, bucuros că aşteptarea mea va cunoaşte o răsplată atât de mare. Domnul va veni şi nu va întârzia şi bucuria noastră va fi atât mare, încât ne va lipsi îndemânarea s-o redăm în cuvinte!
     Vino, Doamne, Isuse!





vineri, 21 decembrie 2012

Anunț de maximă importanță!





....sosirea lui Dumnezeu!
 
 
 
 
     O parohie vieneză, cu spirit vizibil inventiv și plin de umor, a ținut să-i informeze pe credincioși de marele eveniment care se va petrece în doar câteva zile, la o oră exactă. Țin să precizez că imaginea este luată din săptămânalul diecezei de Graz-Seckau, Sonntagsblatt, ultimul număr. Pentru cei care nu sunt siguri de înțelesul cuvântului Gott, spun doar că el este corespondentul englezescului God (asta pentru o reținere mai ușoară). God e prea universal (în orice sens am lua-o!) ca să mai necesite traducere. 
 
  
 

 
 


Sfârșitul nu-i aici!





când va fi, numai Dumnezeu știe!
(și e bine așa, că numai El)




pentru cei adânc deziluzionați și spulberați în credulitatea lor,
pentru cei care, în ciuda așteptărilor lor, soarele încă strălucește undeva dincolo de nori,
pentru cei care trebuie să se resemneze cu continuarea vieții pe acest pământ,
pentru cei care sunt nevoiți să se confrunte mai departe cu traume și neîmpliniri mundane,
pentru cei care s-ar fi mulțumit mai degrabă cu ruperea definitivă a firului vieții pământești,
pentru cei care trăiesc cu speranța că mâine va fi loc de mai multă lumină în suflet,
pentru cei în inima cărora optimismul e pe cale de dispariție,
pentru cei care chiar își doresc să se bucure de noi primăveri și de noi minuni ale existenței pe pământ,
pentru cei care țin ca în faptele lor să se reflectă tot mai admirabil iubirea lui Dumnezeu,

pentru cei care cred cu tărie că Dumnezeu este stăpânul timpului și al istoriei, al începutului și al sfârșitului, 
MAI ESTE ÎNCĂ TIMP,
PENTRU CĂ
SFÂRȘITUL NU-I AICI!

(în alegerea acestui cântec, am ținut cont îndeosebi de titlul lui, și nu neapărat de conținutul fiecărui vers sau al unuia anume)  


joi, 20 decembrie 2012

Poşta de Crăciun



...eu vreau cu Nașterea Domnului!






    Deşi folosesc zilnic internetul pentru verificarea poştei şi ştiu că aş găşi o mulţime de site-uri cu vederi şi cărţi poştale de Crăciun, am ales totuşi varianta clasică de a merge, de a cumpăra, de a scrie şi de a trimite eu cu mâna mea vederi sau felicitări, nu de alta, ci numai ca să dau o notă personală actului de a saluta şi de a trasmite cuiva urări cu o asemenea ocazie minunată cum e Crăciunul şi Anul Nou. A trebuit să umblu prin magazine, pe la librării, să mă interesez. De fiecare dată ţin ca aceste cărţi poştale să reprezinte Naşterea lui Isus, sau Pruncul, sau Păstoraşii în adoraţie, sau magii. Am fost inspirat să merg la o anumită cunoştinţă şi să întreb de acest fel de cărţi poştale. A intuit că voi veni şi anul acesta şi mi-a păstrat câteva.
     Aş mai fi vrut şi altele, şi am căutat în orăşelul în care stau actualmente, dar în zadar. Mă uitam din ce în ce mai iritat pe stivurile bine ordonate de vederi, pe nişte suporturi circulare, pe care le roteam în toate părţile ca să dau de vreo reprezentare a Naşterii lui Isus. Găseam tot felul de moşi crăciuni, de cerbi, globuleţe, lumânări, prăjituri, brăduleţi împodobiţi, sticle cu şampanie, urări, dar nu-l găseam pe Prunc. Aş fi vrut să merg spre vânzătoare şi să-i cer hotărât explicaţii, să o întreb dacă într-adevăr m-am trezit prea târziu pentru ceea ce vreau, dacă s-au găsit alţi cumpărători mai precauţi care au făcut efectiv să se termine categoria solicitată de felicitări. Îmi spune una dintre ele că se aduc foarte puţine pentru că nu se cumpără. Cu căutare sunt mai degrabă celelalte, mai simple, mai abstracte, nu cele tradiţionale, clasice. Am părăsit librăria cu un amestec de revoltă şi tristeţe, şi cu tot felul de întrebări: de ce să nu aibă căutare imaginea cu Pruncul Isus, cu Mama lui, Maria, cu Iosif, cu îngerii, cu păstorii, cu staulul? De ce să nu fie dorită vederea lui pe felicitări? De ce să fiu eu "constrâns" să scriu pe spatele unor ambalaje şi nu al unor imagini care îmi vorbesc direct despre miezul sărbătorii Crăciunului, despre minunea Naşterii Fiului lui Dumnezeu? De ce să-mi limitez înţelegerea tainei Crăciunului la ceea ce ţine doar de coregrafia lui?
    Mă uit la oamenii neastâmpăraţi din jurul meu. Magazinele fac reduceri, te pun pe căutari febrile, îţi bagă neliniştea în dorinţe şi în suflet. Ele vor să facă din tine un căutător aproape furibund. Câte oferte nu sunt gata să-ți toarne tot farmecul sărbătorilor în suflet! Câte amăgiri nu ascund ele pentru sufletul nostru! Pentru oamenii care își doresc multe de Crăciun, sărăcia Pruncului e o sfidare enormă! Însă imaginea acestui Prunc ar trebui să fie pusă înaintea ochilor și nu ascunsă, bunăoară chiar și pe o vedere sau carte poștală de Crăciun, ca să ne dăm seamă la ce bogăție spirituală suntem chemați să trăim cu el înaintea și în inimile noastre!     

duminică, 16 decembrie 2012

A treia lumânare arde. Gaudete!





Lumânarea păstorilor




     A treia duminică din Advent a sosit, iar acest lucru îl indică şi a treia lumânare arzândă de la coroană. E lumânarea păstorilor, a primilor vizitatori ai Pruncului Isus. Încerc să-mi imaginez figurile acestor păstori, trăirile lor spirituale din Noaptea Sfântă. Privind la ei, îmi dau seama, că preferinţele Copilului divin nu sunt exagerate, îndreptate doar spre cei cu pregătire şcolară, cu o formaţie profesională deosebită, cu nu ştiu ce capacităţi sau talente cotate în lumea profană. Se mulţumeşte sau, mai bine zis, îl mulţumește deplin simplitatea inimii oricui. Privesc la lumina demnă a celor trei lumânări şi simt cum în mine se înfiripează bucuria unei aşteptări care nu mai durează mult. În curând aceasta se termină şi sărbătoarea începe. Lumânarea păstorilor îmi spune astăzi că simţirea sărbătorii la cota ei spirituală, presupune din partea mea dispoziţia de a pleca de acasă, din locuinţa pe care o am, de la locul de muncă, de la activitatea pe care o intreprind, exact cum în cazul lor s-a putut vedea plecarea spre locul unde Copilul era de găsit înfăşat în scutece. Invitaţia de a face drumul spre iesle nu o voi auzi pe niciun canal de televiziune şi probabil că n-o voi citi pe niciun panou publicitar, de aceea ştiu că va trebui să mă informez în altă parte. Va fi esenţial pentru mine să nu rămân acasă, în confortul patului sau al locuinţei mele, ci să imit drumul păstorilor, lăsând să-mi sune în urechi colindul: "hai la iesle la Isus, lui să ne-nchinăm!" 
    Astăzi am putut să aud din nou mesajul glasului, al Botezătorului. De atâtea ori i-a fost adresată aceeaşi întrebare: "noi ce trebuie să facem?" Ce trebuie să facă ceilalţi e poate de rang secundar în comparaţie cu întrebarea: "eu ce trebuie să fac?" Răspunsurile Botezătorului sunt foarte personalizate. Eu va trebui să găsesc răspunsul la condiţia mea de viaţă, la situaţia în care trăiesc.  
    Este duminica Gaudete. Invitaţia liturgică pe care am auzit-o e aceea la bucurie! Nu e încă bucuria sărbătorii în sine. E o pre-bucurie (îmi vine în mine cuvântul german Vorfreude care exprimă exact acest lucru). Ca să fiu înţeles mai bine, vă voi spune experienţa unui copilaş, devenit mai târziu preot, care a vrut cu orice chip să ştie ce cadou i-au cumpărat părinţii de Crăciun.
    Camera în care erau aşezate toate cadourile era încuiată solemn la începutul Adventului, urmând ca să fie deschisă şi mai solemn în ziua de Crăciun. Băieţelul a stat pe gânduri şi s-a frământat mult, ros de curiozitate, ce ar putea să fie pentru el în pachetele cumpărate de părinţi. Oare i-au cumpărat părinţii ceea ce îşi doreşte el atât de mult? Erau încă multe zile până la împărţirea cadourilor. Mult prea multe pentru răbdarea lui. Simţea că nu mai putea. Îşi înfrânase de atâtea ori pornirea hotărâtă spre camera încuiată. De n-ar fi ştiut unde e cheia! Surioara lui nu avea nici măcar trei anişori. N-a mai rezistat şi a convenit cu ea, sub secret, să meargă să vadă doar el ce se ascunde în pachetele, fără a lăsa nici cea mai mică urmă. S-a mişcat repede şi a deschis cu cheia uşa, a înaintat până în locul unde, spre uimirea lui, a văzut bicicleta pe ambalajul căreia stătea numele lui. A tresărit de bucurie şi în acelaşi timp de un sentiment ciudat că a făcut ceva greşit. A dipărut repede din cameră, speriat că l-ar putea surpinde cineva acolo. De acum ştia. Ştia totul şi nu se mai bucura.
     Copiii îi povesteau la şcoală de cadouri, de aşteptările lor, de tot ceea ce le putea trece prin minte. El în schimb stătea cuminte şi din când în când mai juca teatrul că şi el aşteaptă şi că îşi doreşte şi el cutare şi cutare lucru. În inima lui însă trăia tot mai clar sentimentul că îşi smulsese singur marea bucurie rezervată zilei de Crăciun. Era trist şi nici măcar nu trebuia să arate că este aşa. Trist doar pentru că ştia ceea ce în mod normal ar fi trebuit să afle mult mai târziu. Şi, ca şi cum totul nu ar fi fost îndeajuns, la liturghia din Noaptea Crăciunului, surioara lui, aflată în braţele mamei, cu toată dezinvoltura şi nevinovăţia de care putea să dea dovadă o fetiţă la vârsta ei, o întreabă pe aceasta: "Mami, lui Hans Pruncul Isus i-a adus o bicicletă. Mie ce mi-a adus?" Cu obrajii roşii de ruşine, ar fi vrut să dispară din ochii mamei. Ce i-a venit acum şi surioarei să pună aşa o întrebare? Putea să iasă ceva mai neinspirat din guriţa ei? Aşa a fost acel Crăciun pentru el, şi a avut grijă să nu mai fie niciodată aşa.
     Redau mai jos un colind care exprimă ardoarea aşteptării unui copil, căruia, atunci când sărbătoarea începe, nimeni nu-i mai spune: "răbdare, răbdare, răbdare!" (Geduld, Geduld, Geduld)

Textul cântecului vorbeşte despre un cuvânţel care dormitează blând şi care vine în această perioadă a anului în visul oricărui copil care nu-l cunoaşte şi el este: Bald, adică: curând. Curând vine Pruncul Isus, în curând va sta înaintea uşii mele,spune glasul duios al unei fetițe, în curând se va termina aşteptarea şi nimeni nu-mi va mai spune: răbdare, răbdare, răbdare! Calendar de Advent, tu ştii ce înseamnă să aştepţi. Arăţi fiecărui copil că îi ierţi cu plăcere nerăbdarea. Cu imaginile tale fiecare copil găsește drumul spre brăduț. Și dacă doarme, plutește prin încăpere cuvânțelul îndată: îndată vine Pruncul la mine...


Bald, bald, bald

Ein kleines Wörtchen schlummert sanft
und leise vor sich hin,
kommt ab und zu und dann und wann
so manchem in den Sinn;
doch alle Jahre im Advent,
da hat es Hochsaison.
Kein Kind, das dieses Wort nicht kennt
und immerzu träumt davon:

Bald kommt das Christkind zu mir,
bald, bald, bald.
Bald steht es vor meiner Tür,
bald, bald, bald.
Bald ist das Warten vorbei
und das Fest beginnt,
und dann sagt mir keiner mehr:
"Geduld, Geduld, mein Kind!"
Und dann sagt mir keiner mehr:
"Geduld, Geduld, mein Kind!"

Adventskalender an der Wand,
du weißt, was warten heißt.
Zeigst jedem Kind, dass du ihm gern
die Ungeduld verzeihst.
Mit deinen Bildern findet es
den Weg zum Weihnachtsbaum;
und wenn es schläft, schwebt immer noch
das Wörtchen durch seinen Raum.

Bald kommt das Christkind zu mir ...


sâmbătă, 15 decembrie 2012

În tandrețea sunetelor

 
 
 
Leise rieselt der Schnee
 
 
 


     Unele cântece ating sufletul nostru cu atâta tandrețe, încât nu le rezistăm! Ne simțim sufletul tot mai dilatat, tot mai receptiv! Pentru mine colindul de mai jos e un asemenea cântec, specific Adventului. Nu prea îmi este ușor să redau exact sensul titlului. Ne imaginăm căderea ușoară, nestingherită a fulgilor pe pământ. Verbul rieseln ar însemna a se prelinge. Zăpada nu se prelinge, ea cade ușor și inofensiv peste toate lucrurile, o cădere lipsită de orice zgomot, de orice deranj, o cădere, am numi-o tandră. Cântecul exprimă așteptarea Nașterii Domnului, în cadrul feeric pe care îl oferă pădurea și natura acoperită de albul zăpezii. Apele sunt liniștite, pădurea strălucește, bucură-te, Pruncul Isus vine îndată, ne transmite prima strofă. În inimi e tot mai cald, grijile încetează, se potolesc, bucură-te, Pruncul vine îndată! Acuși e Noaptea sfântă, se trezesc îngerii, ascultă numai cât de frumos cântă, Pruncușorul vine îndată!
   
Vă doresc audiție plăcută!
 
 
 
 

 
 
 

Leise rieselt der Schnee,
Still und starr ruht der See,
Weihnachlicht glänzet der wald.
Freue dich,’s Christkind kommt bald!

In den Herzen wird’s warm,
Still schweigt Kummer und Harm,
Sorge des lebbens verhalt.
Freue dich,’s Christkind kommt bald!

Bald ist heilige Nacht,
Chor der Engel erwacht,
Hört nur, wie lieblich es schallt:
Freue dich,’s Christkind kommt bald!
Freue dich,’s Christkind kommt bald!
 
(english)

Softly falls each snow flake
Silent and frozen the lake
Christmas shimmers from the moon.
Rejoice the Christ child comes soon!

In our hearts we feel warm
Free from worries and harm
Cares of life fade far away
Come soon dear Christ-Child, we pray!

Soon his journey he'll take
Choir of angels awake
Hear how sublime it does ring
The Christ Child's birth we will sing.
The Christ Child's birth we will sing.




vineri, 14 decembrie 2012

Cum mă simt în Advent




Introspecție




  Adventul este un timp care îmi solicită afectele și simțurile. Uneori parcă prea mult. Mi se cere să văd mai mult tocmai în această perioadă întunecată a anului; mi se cere să miros cu mai multă concentrare, să cântăresc autenticitatea sau superficialitatea atât lucruri specifice sărbătorii Crăciunului. Ochii îmi sunt alintați cu atâtea lumini colorate, cu atâtea lucruri care mă asaltează să le dezmierd cu privirea, să le achiziționez pentru că ele promit cu design-ul lor reușita unor trăiri de basm. Sunt invitat să-mi sensibilizez urechile, să ascult colindele, să mă las purtat în lumea cuvintelor și a gândurile sublime pe care vor să mi le transmită, să-mi lărgesc inima pentru abundența acțiunilor de binefacere. E un timp care mă solicită mult de tot. Mă simt dispersat. Și mai mult ca în altă parte a anului, îmi simt propriile limite mai acut. Încerc nemulțumirea pentru ceea ce pot să prestez în raport cu așteptările colosale care vin asupra mea. Sunt nemulțumit de mine! Mă frământă gândul că ar putea să-mi scape ceva sau că m-aș eschiva de la nu știu ce lucru de care ar atârna adevărata mea mulțumire de ziua lui Isus, 25 decembrie.
     Mă confrunt cu sentimentul de dezamăgire. Poate că e bine ca în această perioadă să fiu dezamăgit de vreunul sau altul. Mă gândesc că i se poate întâmpla oricui. E bine să mai fie și astfel de sentimente, ca să nu mă iluzionez cu gândul că cineva ar putea să le facă pe toate sau să reprezinte totul în viața mea. Dumnezeu își recuperează întâietatea mai ușor atunci când imi dau seama că în ultimă instanță toți m-ar putea dezamăgi. Atunci îmi apare mai clar că el n-o va face, și așa mă pot pune cu o altă stare spirituală în așteptarea lui, în căutarea lui.
     E atât de mare riscul să trăiesc aceste zile doar în exteriorul meu. Mă răpesc prea multe. Învăț de la o minge că lucrul care îl face să fie minge e chiar aerul din el; învăț și de la o roată că lucrul acela din mijloc de care stau prinse spițele, butucul, e esențial ca tot ansamblu să rămână împreună. Ce cred eu că nu trebuie să lipească din coregrafia sărbătorii Crăciunului ca să fie reușită, superbă, minunată? Ce așteptări are Dumnezeu de la mine pentru ca ziua de Naștere a lui Isus să mă prinde pregătit cu cele mai adecvate dispoziții, cu cea mai corespunzătoare stare spirituală? Cu ce să-i vin în întâmpinare? Ce să dau deoparte și ce să iau cu mine? Mai am înaintea mea câteva zile.

miercuri, 12 decembrie 2012

12.12.2012 Anno Domini




Configurația timpului




 Timpul nostru, măsurat în ani, săptămâni şi zile (mă opresc la zile!)  înregistrează astăzi o combinaţie numerică interesantă: 12.12.2012. Nu scriu despre asta dintr-un interes pasional legat de date sau numere. Nu stau să calculez cu minuţiozitate diferitele segmente de timp şi nici nu-mi organizez acţiunile sau evenimentele semnificative în funcţie de înfăţişarea datelor sau coordonatelor temporale. Însă îmi dau seama că evenimentele vieţii, etapele importante ale existenţei nu pot să facă abstraţie de timp şi, implicit, de numerotarea lui. Avem fiecare o zi de naştere care e ca o ştampilă numerică asupra unui punct precis din axa timpului, un punct care marchează începutul existenţei noastre, înaintea căruia putem să luăm în calcul tot ce vrem, însă nu şi pe noi înşine; avem diferite evenimente marcante pe care ni le notăm în memorie, folosindu-ne de numere; sărbătorim tot felul de aniversări, jubilee pentru că am marcat nişte momente şi vrem ca amintirea lor să rămână şi să fie sărbătorită cu regularitate (indicată de numere) în timp.
    Astăzi e ziua 12 a lunii a 12-a din anul 2012. Mă gândeam cum le-a fost oamenilor care au trăit data de 12 a 12-a a anului 1212. În marea lor majoritate (exprimarea îşi găseşte justificarea pentru cei care admit că e foarte posibil şi chiar frecvent să existe şi o majoritate mică, bunăoară cea de 50+1, altfel ea este falsă în întregime şi trebuie ignorată!) cred că nici nu prea au băgat de seamă. Lucrurile stăteau altfel în îndepărtatul Ev Mediu. Cultura minimă, înțeleasă în faptul de a ști să scrii și să citești, era un lux pe care și-l permitea cea mai mică minoritate. Astăzi lucrurile stau mult diferit. Legat de numerotarea anilor, nu mă înşel să cred că cea de la Naşterea lui Isus Cristos este cea mai răspândită pe faţa pământului, însă aş greşi dacă aş spune că este singura întrebuinţată. Evreii afirmă că ei au numărul anilor începând cu facerea omului, de la care s-ar împlini 5773 de ani. Alte culturi asiatice ori africane folosesc alte repere sau evenimente de anvergură în numărarea anilor. Însă pentru noi e de importanţă enormă, salfivică, mântuitoare, existenţială şi cu valoare de reper neschimbabil evenimentul Naşterii lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu, acum 2012 ani în urmă. Trecem peste știutele erori cu privire la calcului datei nașterii lui Isus Cristos pentru că mai mult ne încurcăm decât să ne lămurim.  
     Mă gândesc că nu ne-a fost posibil să ne pronunţăm cu privirea la alegerea datei de naştere, să ne alegem ziua, luna, anul! Ziua de naştere este primul lucru cu care, în cazul în care nu ne place, trebuie să ne resemnăm, știind bine că în privința ei chiar nu se poate face nimic. Însă o bună parte din evenimentele vieţii le putem determina temporal. Așa de exemplu, dacă ţii să te căsătoreşti neapărat la vârsta de 25 ori 28 de ani, poţi să aranjezi să aibă loc evenimentul chiar la data dorită. Vrei ca la 40 de ani să te afli în cupola bazilicii Sf. Petru din Roma, iarăşi aranjezi lucrurile şi ești la data respectivă acolo. Ţii neapărat să ieşi la pensie la fix 77 de ani de viaţă și nu la 65, poţi iarăşi să măsluieşti valorile temporale (ce-i drept, nu și invers, să ieși la 44 la pensie!). Sunt și dintre aceia care își fixează conștiincios și data morții, lucru care din perspectivă creștină este blamabil și de neacceptat. Culmea pe care am auzit aici a fost aceea că în Olanda un bătrân a căutat să stabilească cu prietenii şi cunoscuţii lui data propriei înmormântări, convenind telefonic cu aceștia când să fie ziua în care participarea acestora la evenimentul final al vieții lui era garantată și sigură. Încă o culme adăugată celor știute până acum!
       Legat de această dată frumoasă, am citit în ziarul local că la Graz s-au găsit câteva cupluri care au ținut să încheie legământul căsătoriei chiar astăzi, 12.12.2012. O vor păstra în memorie cu ușurință! Nu face căsătoria cât data încheierii ei, în glumă fie spus! Să aibă această dată unică în istoria vieții lor puterea de a cimenta pentru totdeauna unirea dintre parteneri? Numai ei o știu. În cazul în care mariajul nu va funcționa vor avea ca temă importantă gândirea unei date iarăși interesante și memorabile pentru desfacerea ei. Păcat că nu e posibil la data de 13.13.2013.
     Cu stupefacție am auzit la televizor că 1 din 10 locuitori ai acestei țări chiar crede că sfârșitul ar fi peste nu mai mult de 9 zile, taman pe 21 decembrie 2012. Am încărcat astăzi un card pentru a putea fotocopia cu el diverse materiale din bibliotecă, și m-am trezit cu două variante numerice 10 sau 20 de euro. Am optat pentru 20 de euro, ignorând avertismentul făcut într-o notă de glumă de doamna de la ghișeu, că ar fi indicat să consum banii repejor, ca nu cumva să vină sfârșitul lumii peste cardul meu încărcat cu credit. Am salutat-o cu o neglijabilă conștiință de perdant, dorindu-mi în sinea mea să fie cea mai mare pierdere în fața sfârșitului. Să fie numai atâta și tot câștigat mă declar!
   

duminică, 9 decembrie 2012

Advent, lumânarea Betleemului



Arde a doua lumânare...





      Este deja a doua duminică a Adventului şi de aseară s-a aprins la coroană a doua lumânare. Este aşa numita lumânare a Betleemului, locul unde s-a petrecut minunea naşterii Domnului. Mă aşez în faţa acestor două lumânări care ard şi încerc să-mi odihnesc gândurile, după o zi de activitate, de cuvinte cu şi fără rost. Trebuie să aştept, însă această stare a mea de aşteptare păşeşte pe un culoar de lumină mai puternică decât acum o săptămână. Mai sunt zile înaintea mea. E bine că aşteptarea mea nu se termină repede, deorece numai aşa îmi pot da mai bine seama de importanţa celui care trebuie să vină. Numai aşa am timp să-mi pun lucrurile la punct, să mi le pregătesc. Numai aşa devin conştient că eu nu-mi sunt suficient mie însumi. De fapt, în orice aşteptare, oricât de mică sau banală, eu las să se înţeleagă acest adevăr despre mine: eu nu-mi sunt mie însumi suficient. Am nevoie de celălalt. Am nevoie să fiu completat.
    Vai de cel care trăieşte în eroarea că nu ar avea nevoie de nimeni, că are de toate, că nu-i lipseşte nimic! Ce trist de acela care trăieşte în iluzia că se poate dispensa de aşteptarea lui Dumnezeu! Aşteptarea îmi dă şansa să mă uit la mine, să mă verific, să-mi simt trăirile afective, să-mi lămuresc imporanţa pe care o acord subiectului pe care îl aştept. Aşteptarea îmi creează spaţiul necesar pentru pregătire. Ea nu este un timp mort, inactiv, pasiv, ci foarte activ!
    În aşteptarea mea percep glasul celui care strigă în pustiu. E un glas care vrea să ajungă până la urechile mele. E un glas pregătit să-mi trasmită un mesaj: pregăteşte calea Domnului! Colindă mai întâi prin sufletul tău şi vezi ce e strâmb şi nepotrivit, şi urât, şi dezagreabil! E glasul marelui Ioan, înaintemergătorul. Mă bucur că este pentru mine un avertisment. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi l-a trimis. Arde a doua lumânare. Mă gândesc la Betleem, la cel de demult, din vremea naşterii lui Isus. Mă plimb pe străzile lui cu lumânarea în mână. Trăiesc tensiunea aşteptării Pruncului care vine pe lume.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Neprihănita Zămislire




Toată frumoasă eşti Marie...





    De fiecare dată când îmi pun în gând să scriu despre Preacurata Cerului, mă confrunt cu greutatea de a începe, pentru că, oricum aş orândui gândurile şi reflecţiile, ele nu sunt parcă niciodată pe măsura celei căreia îi sunt dedicate sau despre care vorbesc. Nu ştiu dacă, după ce am parcurs cursul de mariologie (tratatul despre sfânta Fecioară Maria) în ultimul an de seminar, aş mai fi în stare să mai citesc încă un asemenea curs. Îmi pare că orice demers prea raţional asupra Mariei, este ca un atac la adresa ei, ca o pătrundere necuvenită în misteriul ei inefabil, şi asta tocmai prin încercarea de a-l explica, de a-l pune în concepte uzuale. N-aş vrea prin aceasta să las să se înţeleagă ideea că un tratat mariologic se constituie într-o asemenea incursiune în definitiv antimariană, ci să scot în evidenţă un alt lucru, şi anume că de Fecioara din Nazaret, Maria, ne apropiem mai degrabă cu inima decât cu mintea, mai degrabă cu ceea ce este artistic în noi, decât cu ceea ce e pragmatic şi material; mai degrabă cu cântarea decât cu simpla înşiruire de cuvinte. Cât de iubite şi cât de înălţătoare sunt cântecele mariane, poeziile, imnurile! Ce stări de contemplare nu induc ascultarea şi reproducerea lor! 
     Sărbătoarea de astăzi îmi trezeşte amintiri de demult, când eram ministrant şi slujeam la altar, cu privirea fixată clipe în şir pe ornatul preotului, de culoare azurie, pe care eram imprimat chipul Mariei. Nu-mi amintesc să fi înţeles din vreo predică de atunci care este conţinutul acestei sărbători, pentru că - şi acest lucru mi-l amintesc bine - nu prea eram atent la predici. Atâta ştiu că s-a pomenit o dată de sf. Bernadeta, fără să pricep de ce, deoarece comemorarea sfintei era în luna februarie. Însă, între timp am învăţat de ce. Acestei simple tinere din Lourdes îi apare Preafrumoasa Doamnă a Cerului şi nu găseşte să îi ofere o altă definiţie despre identitatea ei decât cea cuprinsă în următoarele cuvinte: Je suis l'Immaculée Conception. Să începi să speculezi şi să spui că această tânără simplă de la sat, căreia nu i se recunoştea o inteligenţă deosebită la şcoală, a transmis altora ceea ce învăţase ea despre Fecioara Maria sau citise în cărţi, şi nu ceea ce auzise direct din gura Doamnei cereşti, este semn de naivitate mentală sau de judecată afectată.
    Este atât de admirabil şi minunat că însăşi Fecioara Maria găseşte să spună despre sine aceste cuvinte simple, care exprimă de fapt miezul solemnităţii de astăzi. Maria din Nazaret, ca unică persoană din istorie care se bucură de un semenea privilegiu, a fost concepută fără pata păcatului strămoşesc, pentru ca fiinţa ei să fie toată umplută de har. Că asta înseamnă cuvintele pe care ea le-a rostit despre sine, nu am nicio îndoială. Că aş fi în stare să exprim exact şi să detaliez sensul, înţelegerea, chiar şi parţială, a acestui adevăr al ei, în privinţa asta nu numai că nu am nicio îndoială, ci, dimpotrivă, am cea mai mare certitudine că nu-mi este posibil şi că nu-mi va fi posibil nici de acum înainte. 
     Maria este una dintre noi, dar totuşi nu una la fel ca noi. La frumuseţea persoanei ei imaculate a lucrat Dumnezeu recurgând la o excepţie, la privarea de păcatul strămoşesc, pentru care noi ne bucurăm, cu care noi creştinii ne lăudăm şi datorită căreia noi îi aducem ei cele mai frumoase cântece şi rugăciuni.
     De Maria numquam satis! Despre Maria nu vom putea spune niciodată îndeajuns. Înţeleg această expresie a sfântului Bernard în sensul că, în cintea ei, spre lauda Maternităţii ei divine, a purităţii ei sufleteşti şi trupeşti, nu vom putea niciodată să terminăm rezervele de inspiraţie poetică, nu vom ajunge niciodată la ultima poezie, la ultimul cântec, la ultima creaţie muzicală, la ultima reprezentare iconică, la ultima împletire de rugăciune şi de cunună de slavă. În faţa ei, a capodoperei lui Dumnezeu, a fiicei predilecte a Tatălui, a Miresei Duhului Sfânt şi a Mamei Fiului lui Dumnezeu, vom sta ca în faţa unui nesecat izvor de frumuseţe, de candoare şi de inefabil; în faţa ei ne plecăm cu veneraţie filială frunţile şi o salutăm o dată, de două ori, de zece şi de nenumărate ori cu cuvintele solului ceresc: "Bucură-te, tu cea plină de har!"   
...şi prihană strămoşească nu este în tine!
              

joi, 6 decembrie 2012

Last uns froh und munter sein

 
 
 
 
Hai să fim veseli şi voioşi
 
 
  
 
   În Austria, sfântul Nicolae nu acţionează pe furiş, noaptea, in absconditu, pe ascuns, ci se arată în haine episcopale copiilor şi le oferă cadouri. Mai pune şi în ghetuţe, însă în general se prezintă în persoană. Cel mai cunoscut cântec dedicat lui şi pe care toţi copiii îl cântă cu însufleţire, este cel de mai jos. Pentru cine nu digeră deloc textul german, are în versiune colorată textul englezesc la această melodie. 
 
 
 




DEUTSCH

Lasst uns froh und munter sein
Und uns in dem Herrn erfreu'n!
Lustig, lustig, tralera-lera,
Bald ist Nikolausabend da!
Bald ist Nikolausabend da!

Dann stell ich den Teller auf,
Niklaus legt gewiß was drauf,
Lustig, lustig, tralera-lera,
Bald ist Nikolausabend da!
Bald ist Nikolausabend da!

Wenn ich schlaf, dann träume ich:
Jetzt bringt Niklaus was für mich.
Lustig, lustig, tralera-lera,
Bald ist Nikolausabend da!
Bald ist Nikolausabend da!

Wenn ich aufgestanden bin,
Lauf ich schnell zum Teller hin.
Lustig, lustig, tralera-lera,
Bald ist Nikolausabend da!
Bald ist Nikolausabend da!

Niklaus ist ein guter Mann,
Dem man nicht g'nug danken kann.
Lustig, lustig, tralera-lera,
Bald ist Nikolausabend da!
Bald ist Nikolausabend da!
ENGLISH (lit. prose)

Let us be happy and cheerful
And rejoice in the Lord!
Jolly, jolly, tralera-lera,
Soon Nicholas Eve is here!
Soon Nicholas Eve is here!

Then I put the plate out
Nick'll surely put somethin' on it.
Jolly, jolly, tralera-lera,
Soon Nicholas Eve is here!
Soon Nicholas Eve is here!

When I sleep then I dream:
Now Nicholas brings me something.
Jolly, jolly, tralera-lera,
Soon Nicholas Eve is here!
Soon Nicholas Eve is here!

When I rise (in the morning)
I dash quickly to the plate.
Jolly, jolly, tralera-lera,
Soon Nicholas Eve is here!
Soon Nicholas Eve is here!

Nicholas is a good man
Whom we can't thank enough.
Jolly, jolly, tralera-lera,
Soon Nicholas Eve is here!
Soon Nicholas Eve is here!

Sf. Nicolae, dulce amintire






O figură de lumină
pe drumul Adventului




   

   Ziua sfântului Nicolae îmi trezeşte o frumoasă şi scumpă amintire, care astăzi împlineşte exact 6 ani. Eram în primul an de preoţie, în parohia (la biserica numită de mulţi nemţească!) din Rădăuţi. Una dintre surorile de la Congregatio Jesu, responsabile cu grădiniţa "Sfânta Maria" mă roagă să îmbrac eu veşmântul şi chipul sfântului Nicolae şi aşa să apar în faţa copilaşilor, pentru a-l sărbători în mijlocul lor pe acest atât de mult îndrăgit sfânt. Misiunea mea includea, printre altele, adoptarea unei expresii grave, solemne, episcopale, sacrosante; miscările trebuiau sa fie calme şi aşezate, vorbirea greoaie, gesticulaţia cu esenţă şi grandoare cerească. Am încercat să răspund exigenţelor pe care mi le înfăţişa sora, cu o anumită temere şi îndoială neîmpărtăşită nimănui până în ceasul de faţă, că personajul sacru, chiar reprodus în formă teatrală, solicită niscaiva abilităţi pe care mi le căutam la mine zadarnic. Mi-am zis apoi, spre liniştirea mea, că sunt doar nişte copii şi că bucuria momentului e asigurată oricum. Am mers la grădiniţă cu o emoţie crescândă. Copiii trebuiau ascunşi de vederea feţei mele. Nu de faţa mea reală aveau ei atunci nevoie, ci de preţioasa "mască" episcopală aşezată peste chipul meu. Am îmbrăcat cu reverenţă alba, ornatul roman peste ea, mi-am fixat barba albă pe faţă, am luat cârja episcopală, mi-am pus mitra pe cap şi cu altă mână am apucat sacul cu cadouri. Aşa am păşit în clasa unde copiii mă aşteptau cântând.
    Ceea ce pentru mine era teatru, pentru copii era un eveniment trăit cu sentimente uriaşe, de o intensitate greu măsurabilă. Chipurile lor inocente s-au luminat de o bucuria din care nu se mai terminau exclamaţiile. Era adevărat, de-a dreptul  extraordinar: sf. Nicolae apăruse aievea în mijlocul lor: îşi încordau mâinile şi le împreunau, iradiau de bucurie, cântau. Atunci am înţeles că universul interior al copilului este unul plin de farmec şi minuni, unul în care Dumnezeu coboară cu maximă uşurinţă; atunci mi-am dat seama că fiinţa copilului are o comoară către dobândirea căreia nu trebuie să întreprindă niciun demers raţional, şi care, din păcate, fără acordul voinţei, se pierde treptat cu trecerea anilor; am înţeles că linia de demarcaţie, graniţa dintre ordinar şi extraordinar este atât de mică şi transparenţă, încât numai unui copil îi reuşeşte să se plimbe în voie când într-o parte când în alta; mi-a fost clar că un copil nu este doar un om în miniatură, o arătare omenească în dimensiuni reduse. El este fiinţa umană în ochii căreia scânteia prezenței lui Dumnezeu este vie, supranaturalul, divinul, lumea lui Dumnezeu este acasă; este sufletul pe întinsul căruia sunt posibile mult mai multe lucruri decât în lumea adulţilor, unde simţirea îngerilor, a sfinţilor este intensă pentru că se petrece pe un fond de puritate spirituală.
    Mi s-a dat din partea unei surori educatoare cartea de aur în care erau scrise toate "bravurile" copiilor, faptele în care ei se remarcaseră în mod deosebit. Parcă văd şi acum emoţia aprinsă a copiilor care se apropiau de mine să recunoască tot, să-ţi ceară iertare cu cea mai mare fervoare şi sinceritate pentru toate neascultările, gălăgia, obrăzniciile din clasă, pentru cele din familia, pentru greşelile faţă de bunica, vecini, verişori. Erau de-acum prea multe. Ei chiar dezvăluiau tot într-o efuziune de transparenţă care doar pe inocenţa chipului unui copilaş se poate vedea zugrăvită. Îşi confesau fără să le pese de sfera privată sau publică şi de diferenţa dintre ele, toate potlogăriile, supărările create părinţilor, lucruri de care nici sora educatoare nu avea habar şi poate că nici n-ar fi fost nevoie să aibă. Că doar ei erau în faţa sf. Nicolae, nu? Venise din înaltul cerului direct la ei, pentru ei, ca să le zâmbească, să-i umple de fericire. Şi el era sfântul care îi iubea în mod deosebit, care le oferea daruri în schimbul cuminţeniei lor, al hărniciei şi ascultării de care trebuie să fie dispuşi să dea dovadă. Aş fi vrut ca printr-un farmec să mă transpun în mintea, gândirea şi trăirile lor. Aş fi preferat să reintru pe poarta care îmi deschidea lumea fantastică în care zăbovesc copii, fără să o ştie, deşi nu era rău nici în veşmintele sfântului Nicolae. Copilăria! Cea mai bogată şi frumoasă perioadă a vieţii! Copilul! Cea mai preţioasă arătare a omului!  
    O zi memorabilă. O amintire scumpă. O trăire sufletească aparte pe care, mai mult decât le-am mediat-o eu copiilor, mi-au mediat-o ei mie.
   
     Sfântul Nicolae se naşte între anii 270-286 în Patara, pe teritoriul Turciei de azi. La 19 ani este sfinţit preot. Devine mai târziu abatele unei mănăstiri, iar ulterior episcop de Mira. În 310 este supus mai multor torturi pentru credinţa sa.
      De sfântul episcop Nicolae amintesc sfinţii Ambroziu al Milanului şi Vasile de Cezarea în scrierile lor. Fiind fiul unor părinţi bogaţi, el a împărţit averea săracilor şi a devenit renumit pentru această calitate a sa: dărnicia. De el sunt legate multe legende, printre care, cea mai cunoscută, aceea a salvării celor trei fete de la prostituţie. Neputând să se căsătorească fără zestre, tatăl lor se vede nevoit să le îndemne la lucruri necurate. Sfântul aflând despre aceasta, lasă în trei nopţi consecutive câte un saculeţ cu aur. Într-una din nopţi e surpins de tatăl fetelor care întreabă de numele lui şi care în acest fel îşi poate arăta recunoştinţa pentru gestul lui salvator. Moare în anul 340, iar relicviile lui se găsesc din anul 1087 în oraşul italian Bari.  
    Ne bucurăm cu toţii de acest îndrăgit sfânt şi îl rugăm pe Dumnezeu să facă să crească şi în noi spiritul de dărnicie, ajutor şi apărare a celor din jurul nostru, şi sensiblitatea pentru orice copil aflat în nevoie, mai ales în acest timp sfânt al Adventului şi al Crăciunului.